(video) RETINERI in flagrant in microbuzele de pe rutele 116 si 109
Poliţiştii au reţinut în flagrant delict doi hoţi de buzunare, unul opera în microbuzul cu ruta 116 şi al doilea pe ruta 109. În ambele cazuri poliţiştii i-au reţinut după ce au coborît din transport cu bunurile sustrase. Hoţii s-au dovedit a fi locuitori ai capitalei cu vîrstele de 32 şi respectiv 33 ani, ambii cu antecedente penale.
În primul caz este vorba despre o domnişoară în vârstă de 19 ani, devenind victimă în microbuzul cu ruta 116. Făptaşul în vârstă de 32 ani a profitat de neatenţia ei şi i-a furat din geantă portmoneul cu bani în sumă de 900 lei. El a fost încătuşat şi escortat la poliţie pentru audieri. Incidentul a avut loc aseară 17 ianuarie, în sectorul Ciocana.
VIDEO
A doua victimă a fost o doamnă în vârstă de 37 ani, în timp ce se deplasa la spital cu microbuzul de pe ruta 109. Pungaşul de 33 ani a reuşit să-i sustragă agenda din geantă în care se aflau bani în sumă de 1 000 lei. Însă nu a reuşit să profite de câştig că a fost reţinut la coborâre de poliţişti. Cazul s-a întâmplat astăzi dimineaţă 18 ianuarie, în sectorul Centru. În ambele cazuri figuranţii vor fi cercetaţi penal. Iar pentru faptele lor, legea penală prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 la 20 000 lei sau închisoare de pînă la 4 ani.