659

Deputat: Vlad Filat s-a OUAT




După ce i-am auzit pe deputaţi înjurîndu-se reciproc, acum mai avem parte de un show politic. Deputatul comunist Eduard Muşuc a folosit la adresa premierului Vlad Filat expresia populară „s-a ouat” (nu a reuşit să ducă lucru la bun sfîrşit).
Muşuc este supărat că Filat ar insista asupra respectării legalității în cazul "vînătoarea din Pădurea Domnească" și anunță ședința Parlamentului pe 22 ianuarie, fără să aibă numărul necesar de mandate pentru convocarea acesteea”.
"Dar conform legii (Art.35 din Regulamentul Parlamentului) ședința extraordinară se convoacă maximum în trei zile după inițierea ei de 1/3 de deputați. În cazul inițiativei PCRM, semnate de 34 deputați - ședința în cauză trebuie organizată nu mai tîrziu de 19 ianuarie în mod OBLIGATORIU”, susţine deputatul.
„Aceasta înseamnă, că declarația lui Filat , cînd respinge inițiativa PCRM și anunță o altă ședință în afara termenilor legali, reprezintă din start o ilegalitate. Cum să asiguri respectarea legalității cu acțiuni ilegale?
Nemaivorbind despre schimbarea bruscă a tuturor accentelor - retragerea cererii inițiale PLDM de demitere necondiționată a tuturor participanților la acel eveniment tragic. Acum Filat propune doar formarea unei comisii de anchetă. Cai verzi pe pereți...
Concluzia e la suprafață - Filat s-a ouat ...”, a adăudat Muşuc.


 
0