Made in Republica Moldova
Republica Moldova este o ţară a paradoxurilor. Una se gândeşte, alta se spune şi altceva se face. Ceea ce nu întotdeauna e regretabil, dar, în general, dedublarea societăţii, ca şi a personalităţii, e un impediment spre progres. Să le luăm pe rând.
În Republica Moldova, limba oficială, conform Declaraţiei de Independenţă din 27 august 1991, este româna, dar Constituţia din 1994 o numeşte „moldovenească“. Unii politicieni insistă în continuare că vorbesc limba „moldovenească“, dar îşi trimit odraslele în şcoli cu predare în română, pentru că şcoli „moldoveneşti“ sau manuale de „limbă şi literatură moldovenească“ nu mai există încă din 1990 (cu excepţia regiunii separatiste trasnistrene).
Numai în Republica Moldova populaţia majoritară este atât de amabilă cu minoritatea rusolingvă încât vorbeşte în rusă cu aceasta, ca nu cumva să nu se simtă ca acasă şi ca nu cumva într-o bună zi să plece de unde a venit…
Numai în Republica Moldova un partid comunist a revenit la putere pe cale electorală (2001-2009). Numai în Republica Moldova a avut loc o a doua „revoluţie“ anticomunistă, la 20 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, dar şi aceasta, ca şi prima, este incompletă.
Deşi la putere este o coaliţie proeuropeană şi UE îi acordă ajutor financiar şi logistic, în ciuda crizei prin care trece, mai mult de jumătate din populaţie doreşte integrarea în Uniunea Vamală Euroasiatică, şi nu în Uniunea Europeană.
În ciuda faptului că nu controlează regiunea transnistreană şi agenţii economici din stânga Nistrului nu contribuie la fondul de impozite, Chişinăul e responsabil la nivel internaţional de plata datoriilor regiunii secesioniste faţă de gigantul rus Gazprom (3,5 miliarde de dolari SUA).
Numai în Republica Moldova statul nu controlează mai mult de jumătate din hotarele sale, deşi la nivel internaţional hotarele sale sunt recunoscute de jure şi de ţări precum Rusia, care deţine o armată de ocupaţie pe teritoriul său. Clasa politică din Republica Moldova înţelege că recuperarea Transnistriei e foarte problematică sau chiar nedorită (din perspectivă electorală). Cu toate acestea, dacă un politician sau partid spune lucrurilor pe nume în această chestiune, riscă să dispară complet de pe eşichierul politic.
În Republica Moldova, cu cât liderii politici de la guvernare devin mai convinşi de ceea ce spun, cu atât mai puţin sunt crezuţi de cetăţeni. Iar cu cât un politician sau altul vorbeşte mai corect limba română, cu atât mai mult scade ponderea sa în sondaje. Pe de altă parte, politicienii care se declară cei mai unionişti, nu sunt neapărat şi cei care vorbesc cel mai corect limba română.
Deşi Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa, preţurile sunt mai mari decât media pe Uniunea Europeană, inclusiv la produsele alimentare. Asta într-o ţară în care agricultura este ramura principală producătoare a economiei. Numai în Republica Moldova, ţară agrară, bugetul pentru agricultură este mai mic decât cel al Academiei de Ştiinţe.
Numai în Republica Moldova, ţară a vinurilor, se consumă mai multă votcă decât vin. Numai în Republica Moldova contrabanda este atât de răspândită încât după statistica oficială reiese că moldovenii fumează cât populaţia României şi cea a Ucrainei luate împreună.
Numai în Republica Moldova profesorii sunt cel mai vulnerabil grup după nivelul de venit din sectorul terţiar, dar e perceput ca cel mai corupt. În schimb, procurorii, judecătorii sau vameşii sunt cei care îşi construiesc palate din „puţinul câştigat prin sudoarea frunţii“.
În Republica Moldova preţul unui kilometru de asfalt e mai mare decât în UE, dar la prima zăpadă drumurile naţionale devin impracticabile.
Numai în Republica Moldova cheltuielile pentru servicii de întreţinere sunt mai mari de câteva ori decât salariul mediu pe economie. Numai în Republica Moldova primăria capitalei este atât de receptivă la doleanţele cetăţenilor încât e destul să protesteze vreo 20 de persoane împotriva unei construcţii din centrul oraşului şi imediat autorizaţia de construcţie este anulată şi, în plus, antedatată.
Numai în Republica Moldova există o societate atât de „tolerantă“, încât „credincioşii“ de rit vechi îi ameninţă cu anatema şi îi „blestemă“ public pe cei care sărbătoresc pe nou...