792

Iata primul oras care INTERZICE comercializarea apei in sticle mici din plastic




Oraşul american Concord din statul Massachusetts a devenit la 1 ianuarie primul din lume care interzice vânzarea apei în sticle mici de plastic, din motive de protecţie a mediului.
 
De la 1 ianuarie, comercializarea apei plate în sticle de plastic mai mici de un litru este interzisă şi pasibilă de o amendă de maxim 50 de dolari, potrivit unei decizii a primăriei locale. 
 
Măsura a fost votată în aprilie, în cursul unei reuniuni publice cu 403 voturi pentru şi 364 împotrivă. Ea a fost probată în septembrie de procurorul statului Massachusetts. 
 
Decizia menţionează că poate fi suspendată, dacă punerea sa în aplicare se dovedeşte prea costisitoare.
 
În favoarea acestei interdicţii a militat timp de trei ani o bătrână în vârstă de peste 80 de ani din acest mic oraş cu 16.000 de locuitori, situat la circa 30 de kilometri vest de Boston. 
 
Jean Hill, 84 de ani, a fost sprijinită de mişcarea 'Ban the bottle' (Interziceţi sticlele) care denunţă mai ales poluarea creată de sticlele din plastic, reciclate numai în mică măsură. 
 
Mişcarea mai subliniază că apa din sticlă este de 1.000 de ori mai scumpă decât apa de la robinet. 
 
'Vânzătorii de apă la sticlă seacă rezervele noastre de apă şi ne-o revând', a explicat Jean Hill în 2010 pentru cotidianul New York Times. 'Voi lupta până la capăt', a declarat această bunică sensibilizată la problema sticlelor din plastic de către nepotul său în vârstă de 10 ani care i-a vorbit despre Marea Insula de Gunoaie din Pacific (The Great Pacific Garbage Patch). 
 
Afla AICI cite miliarde de sticle nu a fost reciclate reciclate
 
Ca urmare a demersurilor acestei organizaţii, apa în sticle mici din plastic a fost interzisă în mai multe campusuri studenţeşti.
0