1030

Dezastru pe un drum reparat cu doar 5 luni în urmă

Dezastru pe un drum reparat cu doar 5 luni în urmă  


În ultima zi a lui 2012 Chirtoacă a făcut un raport. Mai bine zis o ”dare de seamă”, așa cum se practica prin colhozurile Patriei înainte de 1990. Și-a fost ”darea de seamă” a celui alintat Dorik sau Dorinel cam la fel ca cele din prosperii ani ai sovietelor. Cu mult patos, cuvinte mari, laude și aplauze.
Totul a fost bine și frumos, era ultima zi din an, purtătoarele de microfon de la conferința de presă a lui Dorik se gândeau la ce rochii să poarte peste câteva ore, la dezmățul din trecerea dintre ani, așa că întrebări prea multe nu i s-au adresat mândrului Primar.

Vă amintiți cu siguranță, cu toții, de ”istorica” vizită a Angelei Merkel la Chișinău, de la sfârșitul verii trecute. Dumnezeule, câta cerneală a mai curs, cum se întreceau analiștii bâciști (prescurtare de la analiști de pe malurile Bâcului) în etalarea cunoștințelor de germană (care se începeau și se terminau la ”Danke” și ”Frau Merkel”), cum mai era lăudat Premierul Filat și diplomația moldavă... În extazul general nici Chirtoacă n-a scăpat de laude, pentru că și-a suflecat mânecile și-a reparat drumul de la Sângera până la Porțile Orașului. Cu doar o singurică zi înainte de aterizarea ”istorică”, din cadrul vizitei ”istorice”, a ”istoricei” cancelare germane, a fost terminată reparația zonei de drum dintre Aeroport și Porțile Orașului. Chiar în timpul lucrărilor, extenuat de muncă și temperaturile de afară, primarul a leșinat, doar promptitudinea cu care au început să-l mângâie și să-l ude cu apă purtătoarele de microfon, salvându-l de la spitalizare.

37 de milioane de lei au costat lucrările de reparație a acestei porțiuni de drum, iar eu, în marea mea naivitate, mă bucuram ca măcar vreo 2 ani de zile se va alinta mașina mea cu asfalt de calitate sub roți. Ehhh...naivul de mine!


 Dezastru!!!
Așa putem cataloga astăzi situația pe porțiunea de drum dintre Sângera și Porțile Orașului, reparată cu 37 de milioane de lei. Și această reparație nu a avut loc acum  10 sau 5 ani. Nici măcar acum un an...
Ci în 2012, între lunile iulie și septembrie. Și dacă până la aeroport dezastrul este doar în stare incipientă, deoarece acolo stratul milimetric superior de asfalt a fost aplicat în august, când era cald, atunci între Aeroport și Sângera au apărut adevărate cratere în asfalt.

Îmi venea să plâng când vedeam cum, la sfârșit de septembrie, se aplica stratul superior de asfalt în timp ce ploua torențial, iar șoseaua era plină de bâltoace. Gropile pe care le vedeți în imaginea din stânga au apărut chiar la 2 luni de la încheierea reparațiilor. După prima ninsoare ele s-au transformat în adevărate cratere.

Situația nu arata mai roz nici între Aeroport și Porțile Orașului, acolo unde au apărut deja primele cratere, urmând ca în următoarele săptămâni să apară altele, deoarece aproape toată porțiunea de asfalt este plină de crăpături.

Mai jos vă las să vedeți cum arată la nici 6 luni de la reparație un drum care a costat 37 de milioane de lei.













 
 
Peste maximum o lună, mai ales dacă mai ninge de 2-3 ori, dezastrul o să fie complet, iar drumul va arăta la fel de prost ca în iunie 2012, înainte de reparația lui Chirtoacă și Filat. Pentru că bani au fost virați și din partea primăriei și a guvernului.
 
Mi-l amintesc acum pe Filat cum se umfla în pene când era întrebat de ce atât de rapid au fost efectuate lucrările, ele finalizându-se doar cu o zi înainte de vizita cancelarului german. Atunci acest Narcis s-a oțărât și a spus că ”drumul de la Aeroport la Porțile Orașului e fața acestei țări”. Mare dreptate avea. E chiar fața acestei țări. A felului cum Puterea își bate joc de popor, cum se fură zeci de milioane de lei și cum un drum este distrus la doar 5 luni după ce a fost reparat capital. 
 
Ești mândru, Narcise, de cum arată acum acest drum? Poate o mai invităm odată pe Angela Merkel în primăvară, când dezastrul va fi complet să-i arătăm cum se utilizează banii pe care vi-i dă de pomană pentru a vi se îngroșa conturile din Elveția? 
 
 
Sursa:  http://www.alexcozer.com/
 

0