792

Socialistii au infiintat patru organizatii pentru veterani si invalizi



Asociaţia pentru protecţia drepturilor veteranilor şi invalizilor „ECHITATE” a fondat patru organizaţii sectoriale ale veteranilor şi invalizilor din Chişinău, în sectoarele Ciocana, Rîşcani, Buiucani şi Botanica. În total, în aceste organizaţii s-au înscris 240 de persoane.
 
Elena Hrenova, Preşedintele Asociaţiei şi membru al PSRM a făcut o evaluare a situaţiei actuale în care se află aceste categorii de cetăţeni, problemele cu care ei se confruntă. A fost remarcată starea extrem de grea în care s-au pomenit în timpul de faţă veteranii şi invalizii, lipsiţi totalmente de sprijinul statului.
 
În cadrul şedinţei au fost trasate sarcinile organizaţiei pentru anul 2013, menite să amelioreze situaţia persoanleor cu disabilităţi, printre care: lansarea proiectelor de aistenţă socială şi juridică pentru persoanele cu disabilităţi.
 
În cadrul şedinţei a fost elaborat un plan de acţiuni de susţinere a iniţiativelor sociale din Parlamentul Republicii Moldova, lansate recent de socialişti.
 
Prezent la şedinţă, Vlad Batrîncea, membru al Comitetului executiv al PSRM, a menţionat că „Iniţiativele sociale ale socialiştilor sunt absolut necesare, chiar vitale pentru toate categoriile de persoane socialmente vulnerabile şi în mod special pentru oameni în etate şi invalizi. Sperăm mult că vom fi auziţi de către conducerea ţării şi aceste iniţiative vor fi aprobate în Parlamentul RM. Urmează să unim eforturile noastre în acest sens, mai ales că, împreună, deja am colectat peste 28 de mii de semnături în susţinerea acestor iniţiative”. 
 

0