758

A urcat BEAT pe motocicleta si a OMORIT o fetita de 4 ani




Şase ani de detenţie cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe un termen de 4 ani şi tratament de constrîngere cu caracter medical forţat – aceasta este pedeapsa aplicată unui motociclist care a accidentat mortal o fetiţă şi a rănit-o pe sora acesteia.
 
Sentinta a fost pronunţată de Judecătoria raionului Orhei. Cazul a avut loc în seara de 8 octombrie 2011 în satul Jora de Jos, raionul Orhei.
 
Procurorii au constatat că, inculpatul, în vîrstă de 24 de ani, conducînd cu viteză sporită o motocicletă cu ataş a pierdut controlul asupra ghidonului, a intrat pe trotuar unde a tamponat mortal o fetiţă de 4 ani, iar sora acesteia a ajuns în stare gravă la spital.
 
Expertiza a arătat că şoferul a urcat la volan în stare de ebrietate alcoolică avansată, concentraţia de alcool în sînge fiind de 2,76 gr/l.


0