656

(video) Hot de buzunare cu miros foarte dezvoltat: A furat 15 000 de lei din geanta unei femei




Ghinion mare pentru o femeie din Chişinău, care a fost victima unui hoţ de buzunare experimentat. Acesta şi-a băgat mîna în geanta victimei, tocmai cînd femeia avea la ea o suma frumoasă de 15 000 de lei.
 
Întreaga poveste s-a petrecut într-un microbuz din capitală, în luna noiembrie curent.
 
Recent, poliţiştii au dat de urmele suspectului. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al capitalei în vîrstă de 35 ani, care anterior a mai fost judecat pentru infracţiuni similare, ispăşindu-şi pedeapsa în locurile de detenţie un an de zile.
 
 În cadrul audierilor s-a constatat că bănuitul se deplasa cu maxi taxi supraaglomerat de pe ruta 117, ţinta lui a fost geanta unei doamne în vîrstă de 40 de ani în care avea 12 000 lei şi 200 dolari SUA.
 
Profitând de neatenţia victimei, el a reuşit să sustragă banii însă a fost observat şi luat la rost fără ca femeia să-şi dea seama că individul a furat anume acea sumă mare de bani. Respectiv el a coborît din transport şi a dispărut într-o direcţie necunoscută.
 
VIDEO
 
După un şir de acţiuni operative de investigaţii hoţul a fost identificat şi reţinut. El şi-a recunoscut vinovăţia şi a întors banii victimei. Pe acest caz a fost dispusă iniţierea unei cauze penale, care prevede amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 4 ani. Bărbatul este cercetat penal în stare de libertate.


0