Felicitări, aţi reuşit să îngropaţi Dreapta!
Demisia de onoare în politica românească pare un obiectiv la fel de îndepărtat precum aderarea la spaţiul Schengen. Politicienii români fug de responsabilitate mai rău ca dracul de tămâie şi au învăţat că trebuie să se ţină de funcţie ca pisica de perdea. Cam aşa aş rezuma ultimele evoluţii din PDL. Un partid care nu numai că a dezamăgit electoratul de dreapta, dar a reuşit să se comporte precum un autist.
Scorul de 16% îndemna la o demisie colectivă, însă ea s-a rezumat la plecarea celor care intraseră în PDL din convingere ( Cristian Preda şi Sever Voinescu) şi nu din obligaţie sau conformism. Nu am nimic cu Vasile Blaga, mi se pare un bun organizator şi consider că se încadrează în tipologia secretarului general de partid reprezentată de Octav Cozmâncă, fără a se înţelege prin asta altceva decât profesionalismul activistului de partid.
Numai că Dreapta românească aştepta cu totul altceva. Aştepta un gest de curaj, de responsabilitate, în stilul care l-a consacrat pe Traian Băsescu. Şi mai ales, demisia în urma unor rezultate CATASTROFALE în alegeri. Nu ar fi fost un act de harakiri, ci o recunoaştere a situaţiei de fapt, un act de curaj care poate însemna o relansare a carierei politice. Cred că lui Vasile Blaga şi celor care l- au susţinut le-ar fi foarte greu să explice de ce cei 16% obţinuţi de Emil Boc în alegerile locale după măsuri de austeritate fără precedent în istoria României au fost mai proşti decât cei 16% obţinuţi de Blaga în alegerile generale după 7 luni de guvernare Ponta.
Fantoma unităţii partidului sună ca o glumă proastă pe care nu m-aş fi aşteptat să o fluture Adriean Videanu şi Cristian Boureanu. Nu există alt lider la PDL decât Vasile Blaga? Atunci desfiinţaţi partidul şi construiţi unul nou! Vreţi să vă agăţaţi de putere cu orice preţ? Atunci mulţumiţi-vă cu 16% de acum încolo şi consideraţi-l cel mai bun rezultat obţinut vreodată. Lăudaţi-vă cu el!
Dreapta românească înseamnă şi altceva decât PDL. Noi toţi ştim asta şi am simţit acest lucru în ultimul timp. Numai că fără un PDL cu adevărat de dreapta nu se poate concepe o alternativă reală, politică, la tăvălugul lui Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu. Acest lucru nu a fost înţeles de supravieţuitorii holocaustului electoral din 9 decembrie. Astăzi suntem nevoiţi să urmărim un reality show uşor penibil care are drept subiect bucătaria internă a PDL. M –am întrebat în cursul zilei de ieri ce s- ar fi întâmplat dacă Vasile Blaga şi- ar fi depus mandatul împreună cu întreaga conducere. Unde începea şi se termina tragedia? Ar fi murit partidul fără ei?
Nu vreau să fac referire la asigurările succesive ale conducerii PDL conform cărora ar fi urmat să obţină 33%, 30%, 25%, 20% în alegeri pentru că discuţia s-ar curma brusc în faţa rezultatului de 16%. Vreau să fac o referire la responsabilitatea de om politic, dar mai ales la curajul de care ar fi trebuit să dea dovadă. Noi, cei care am susţinut şi susţinem dreapta am înteles că metehnele în politică nu au culoare politică şi că fantoma unităţii partidului acoperă mizeriile de sub preş. Felicitări, aţi reuşit să îngropaţi Dreapta! Sper că numai pentru o perioadă.
Scorul de 16% îndemna la o demisie colectivă, însă ea s-a rezumat la plecarea celor care intraseră în PDL din convingere ( Cristian Preda şi Sever Voinescu) şi nu din obligaţie sau conformism. Nu am nimic cu Vasile Blaga, mi se pare un bun organizator şi consider că se încadrează în tipologia secretarului general de partid reprezentată de Octav Cozmâncă, fără a se înţelege prin asta altceva decât profesionalismul activistului de partid.
Numai că Dreapta românească aştepta cu totul altceva. Aştepta un gest de curaj, de responsabilitate, în stilul care l-a consacrat pe Traian Băsescu. Şi mai ales, demisia în urma unor rezultate CATASTROFALE în alegeri. Nu ar fi fost un act de harakiri, ci o recunoaştere a situaţiei de fapt, un act de curaj care poate însemna o relansare a carierei politice. Cred că lui Vasile Blaga şi celor care l- au susţinut le-ar fi foarte greu să explice de ce cei 16% obţinuţi de Emil Boc în alegerile locale după măsuri de austeritate fără precedent în istoria României au fost mai proşti decât cei 16% obţinuţi de Blaga în alegerile generale după 7 luni de guvernare Ponta.
Fantoma unităţii partidului sună ca o glumă proastă pe care nu m-aş fi aşteptat să o fluture Adriean Videanu şi Cristian Boureanu. Nu există alt lider la PDL decât Vasile Blaga? Atunci desfiinţaţi partidul şi construiţi unul nou! Vreţi să vă agăţaţi de putere cu orice preţ? Atunci mulţumiţi-vă cu 16% de acum încolo şi consideraţi-l cel mai bun rezultat obţinut vreodată. Lăudaţi-vă cu el!
Dreapta românească înseamnă şi altceva decât PDL. Noi toţi ştim asta şi am simţit acest lucru în ultimul timp. Numai că fără un PDL cu adevărat de dreapta nu se poate concepe o alternativă reală, politică, la tăvălugul lui Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu. Acest lucru nu a fost înţeles de supravieţuitorii holocaustului electoral din 9 decembrie. Astăzi suntem nevoiţi să urmărim un reality show uşor penibil care are drept subiect bucătaria internă a PDL. M –am întrebat în cursul zilei de ieri ce s- ar fi întâmplat dacă Vasile Blaga şi- ar fi depus mandatul împreună cu întreaga conducere. Unde începea şi se termina tragedia? Ar fi murit partidul fără ei?
Nu vreau să fac referire la asigurările succesive ale conducerii PDL conform cărora ar fi urmat să obţină 33%, 30%, 25%, 20% în alegeri pentru că discuţia s-ar curma brusc în faţa rezultatului de 16%. Vreau să fac o referire la responsabilitatea de om politic, dar mai ales la curajul de care ar fi trebuit să dea dovadă. Noi, cei care am susţinut şi susţinem dreapta am înteles că metehnele în politică nu au culoare politică şi că fantoma unităţii partidului acoperă mizeriile de sub preş. Felicitări, aţi reuşit să îngropaţi Dreapta! Sper că numai pentru o perioadă.