981

Actorul Florin Piersic a devenit cetăţean al Republicii Moldova

Actorul român Florin Piersic a primit cetăţenia Republicii Moldova. Aceasta i-a fost înmânată de preşedintele Nicolae Timofti astăzi, 10 decembrie, prin decret prezidențial.
Florin Piersic a solicitat să i se acorde cetățenia Republicii Moldova printr-o scrisoare adresată președintelui Timofti pe 6 octombrie, curent. În solicitarea sa, actorul a menționat că s-a întâmplat ca în ultimii ani să fie de mai multe ori prezent cu diverse spectacole în țara noastră şi că de fiecare dată a fost primit „extraordinar și înconjurat cu o căldură și o apreciere profundă”.
„Tocmai pentru că poporul Republicii Moldova mi-a arătat atâta iubire, vreau să îi răspund tot cu iubire, și asta înseamnă că doresc să mă identific în parte cu originea și cultura țării și să devin și cetățean al țării de peste Prut. Originea scumpilor, sfinților mei părinți se află în Bucovina. Iată un motiv în plus să mă simt legat de Moldova, indiferent de ce parte a Prutului s-ar afla”, se arată în scrisoarea adresată şefului statului.
0