1065

PETROM PLEACĂ DIN MOLDOVA?

Mai multe benzinării Petrom din Republica Moldova au fost scoase la vânzare. Despre asta au anunţat surse din cadrul Petrom România, citate de portalul money.ro. Petrom este aproape de a ajunge la un acord cu NIS, compania subsidiară a Gazprom din Serbia. 

Totuşi, nu se cunoaşte dacă filiala concernului rus va prelua şi benzinăriile de la noi. Cert este că, la nivel internaţional, compania austriacă OMV, de altfel, proprietarul Petrom-ului, a anunţat că va renunţa la active de un miliard de euro în favoarea afacerilor cu energie electrică. Amintim că grupul petrolier a intrat pe piaţa moldovenească în 2000. Între 2002 şi 2010 a fost administrat de către actualul prim-vicepreşedinte al Parlamentului, Vlad Plahotniuc. În prezent, Petrom Moldova deţine 99 de benzinării. 

0