962

Monument în memoria victimelor represiunilor regimului comunist inaugurat la Bravicea, Călărași


http://www.pl.md/libview.php?l=ro&idc=75&id=4410   Un monument în memoria victimelor represiunilor regimului comunist a fost dezvelit ieri în localitatea Bravicea din raionul Călărași. La evenimentul de inaugurare au participat deputații Mihai Ghimpu, Președintele PL, Ion Hadârcă, prim-vicepreședintele PL, Oleg Bodrug, secretarul general al Partidului Liberal, conducerea localității, locuitorii satului.
Ceremonia de comemorare a victimelor ocupaţiei sovietice a demarat cu un minut de reculegere, după care a urmat o slujbă religioasă în memoria zecilor de familii care au avut de suferit de pe urmă deportărilor, oficiată de către un sobor de preoți din localitate. Locuitorii satului Bravicea au venit cu flori la monument să-i deplângă pe părinţii şi buneii lor, executaţi sau deportaţi de către autorităţile sovietice.
Președintele PL Mihai Ghimpu a declarat în discursul rostit în cadrul evenimentului că este de obligația fiecăruia să comemoreze și să aducă omagii celor care ne-au oferit posibilitatea să nu pierdem ceea ce avem de valoare – idealurile, valorile și tradițiile noastre naționale, graiul strămoșesc.
Populaţia băştinaşă din Basarabia şi Bucovina de Nord a fost supusă deportărilor masive în perioada 12–13 iunie 1941, 5–6 iulie 1949 şi 31 martie – 1 aprilie 1951. Conform actelor oficiale sovietice, în cadrul acestor operaţiuni de deportare, au fost ridicate şi deportate în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice peste 70 de mii de persoane, cifra reală fiind, potrivit istoricilor, cu mult mai mare.
 




0