Cum a dinamitat Rusia pacea Basarabiei după destrămarea URSS
ISTORIE. Ruşii au folosit Armata a 14-a drept forţă de ocupaţie a Republicii Moldova, nu ca pe trupe de menţinere a păcii
Cum a dinamitat Rusia pacea Basarabiei după destrămarea URSS
Foto: AP
Foto: AP
vezi articol
Unităţi întregi, inclusiv unele de blindate, au fost puse de ruşi la dispoziţia regimului separatist de la Tiraspol, pentru a lupta împotriva autorităţilor legitime de la Chişinău.
Rusia se află în plină ofensivă imperialistă, iar mulţi dintre partenerii occidentali ai României şi ai Republicii Moldova se prefac că nu observă acest lucru. Una dintre ţintele imperialismului rusesc este reprezentată de Transnistria, o parte a Republicii Moldova care se află sub controlul unui regim nelegitim, corupt şi care a devenit o adevărată placă turnantă a organizaţiilor criminale din regiune. Sub pretextul unui acord de tranzit încheiat între Rusia şi Ucraina, care urma să permită retragerea armamentului rusesc din Transnistria, actualii conducători ai Rusiei modernizează armamentul trupelor de ocupaţie aflate ilegal în enclava separatistă. Iar unul dintre cei care au organizat aceste transferuri ilegale de armament modern este vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, fost ambasador al Rusiei la NATO şi omul de încredere a autocratului rus Vladimir Putin. În mod ipocrit, ruşii pretind faptul că trupele de ocupaţie de pe Nistru ar reprezenta, de fapt, trupe de menţinere a păcii, deşi acolo nu există nici un conflict.
Recunoaştere deschisă
Istoricul basarabean Eduard Boboc, doctor în istorie la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj, a demonstrat în numeroase articole publicate în Anuarul Institutului de Istorie Orală din Cluj modul în care ruşii s-au implicat direct în conflictul din Transnistria. El îi citează direct pe oficialii ruşi de cel mai înalt rang, care au recunoscut deschis intervenţia militară nelegitimă împotriva autorităţilor de la Chişinău, lucru care face cu atât mai greu de acceptat ofensiva imperialistă a lui Dmitri Rogozin, care reiterează posibilitatea repetării unor evenimente precum cele din anul 1991, când separatiştii transnistreni, ajutaţi, înarmaţi şi instruiţi de militarii ruşi, sprijiniţi de cazaci ruşi şi de infractori ruşi, trimişi să lupte împotriva basarabenilor, au pornit o agresiune deschisă la adresa Republicii Moldova. Implicarea ruşilor a fost recunoscută deschis de preşedintele de atunci al Federaţiei Ruse, Boris Elţin, scrie Eduard Boboc. „De fapt, tăcerea lui Elţin vizavi de acest aspect a fost «spartă» la 8 octombrie 1992, atunci, când, în cadrul unui interviu televizat, a recunoscut direct amestecul Rusiei în problemele interne ale Moldovei suverane, cerând totodată pentru Transnistria un statut politic care-i va putea asigura "dreptul la autodeterminare".
Imixtiunea trupelor ruse în conflict de partea separatiştilor nistreni a fost recunoscută, ulterior, şi de unii demnitari de stat ai Rusiei. Astfel, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, colonelul N.Medvedev, într-un interviu acordat mass-mediei moscovite, a admis implicarea unor unităţi ale Armatei a 14-a în conflict, remarcând că aceasta nu era altceva decât o iniţiativă proprie a funcţionarilor Armatei. Însă, deja după încetarea acţiunilor militare, acelaşi Medvedev, în ipostaza trimisului special al preşedintelui Elţin în vederea aplanării conflictului nistrean, „a propus, în premieră, termenii şantajului Federaţiei Ruse la Tiraspol: consecutivitatea retragerii Armatei a 14-a ruse de la Tiraspol faţă de recunoaşterea autoproclamatei republici nistrene".
Implicarea Armatei a 14-a în conflict de partea separatiştilor a confirmat-o şi predecesorul generalului Lebed în funcţia de comandant al acesteia, generalul Iuri Netkacev, care, după ordinul de la Moscova, „de acţionare", a permis recrutarea rezerviştilor, a completat divizia până la statele de război şi a desfăşurat-o, instruind totodată personalul. În acelaşi sens s-a pronunţat şi un alt comandant al acestei armate, generalul rus Iakovlev, care, „în mod aproape făţiş, punea la dispoziţia separatiştilor din Transnistria armament şi muniţii".
A fost de-ajuns ca generalul rus Stolearov, aflat într-o vizită la Tiraspol, în ziua de 21 martie 1992, să declare că „armata republicii nistrene reprezintă interesele geopolitice ale Rusiei în zonă", şi, practic, imediat, „Divizia 59 din Tiraspol, împreună cu depozitul de armament 1411 din Colbasna, conţinând 2.700 de vagoane de arme şi muniţii provenite din arsenalele trupelor fostei URSS retrase din Europa de Est, a trecut sub comanda separatiştilor", scrie Eduard Boboc.
Consecinţe funeste
Istoricul basarabean a analizat şi consecinţele prezenţei în continuare a trupelor ruseşti de ocupaţie de pe Nistru. „Atât implicarea în conflictul armat, cât şi staţionarea nejustificată a Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse pe teritoriul unui stat străin reprezintă o sfidare vădită a normelor internaţionale, care, din păcate, deseori, au reprezentat doar o valoare simbolică pentru «marile puteri». Războiul din Transnistria a scindat societatea, generând un dezastruos masacru, enclava separatistă nistreană «alegându-se» cu o economie alternativă, subterană şi reprezentând o adevărată oază de refugiu pentru diverse structuri criminale", mai scrie Eduard Boboc.
Cum a dinamitat Rusia pacea Basarabiei după destrămarea URSS
Foto: AP
Foto: AP
vezi articol
Unităţi întregi, inclusiv unele de blindate, au fost puse de ruşi la dispoziţia regimului separatist de la Tiraspol, pentru a lupta împotriva autorităţilor legitime de la Chişinău.
Rusia se află în plină ofensivă imperialistă, iar mulţi dintre partenerii occidentali ai României şi ai Republicii Moldova se prefac că nu observă acest lucru. Una dintre ţintele imperialismului rusesc este reprezentată de Transnistria, o parte a Republicii Moldova care se află sub controlul unui regim nelegitim, corupt şi care a devenit o adevărată placă turnantă a organizaţiilor criminale din regiune. Sub pretextul unui acord de tranzit încheiat între Rusia şi Ucraina, care urma să permită retragerea armamentului rusesc din Transnistria, actualii conducători ai Rusiei modernizează armamentul trupelor de ocupaţie aflate ilegal în enclava separatistă. Iar unul dintre cei care au organizat aceste transferuri ilegale de armament modern este vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, fost ambasador al Rusiei la NATO şi omul de încredere a autocratului rus Vladimir Putin. În mod ipocrit, ruşii pretind faptul că trupele de ocupaţie de pe Nistru ar reprezenta, de fapt, trupe de menţinere a păcii, deşi acolo nu există nici un conflict.
Recunoaştere deschisă
Istoricul basarabean Eduard Boboc, doctor în istorie la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj, a demonstrat în numeroase articole publicate în Anuarul Institutului de Istorie Orală din Cluj modul în care ruşii s-au implicat direct în conflictul din Transnistria. El îi citează direct pe oficialii ruşi de cel mai înalt rang, care au recunoscut deschis intervenţia militară nelegitimă împotriva autorităţilor de la Chişinău, lucru care face cu atât mai greu de acceptat ofensiva imperialistă a lui Dmitri Rogozin, care reiterează posibilitatea repetării unor evenimente precum cele din anul 1991, când separatiştii transnistreni, ajutaţi, înarmaţi şi instruiţi de militarii ruşi, sprijiniţi de cazaci ruşi şi de infractori ruşi, trimişi să lupte împotriva basarabenilor, au pornit o agresiune deschisă la adresa Republicii Moldova. Implicarea ruşilor a fost recunoscută deschis de preşedintele de atunci al Federaţiei Ruse, Boris Elţin, scrie Eduard Boboc. „De fapt, tăcerea lui Elţin vizavi de acest aspect a fost «spartă» la 8 octombrie 1992, atunci, când, în cadrul unui interviu televizat, a recunoscut direct amestecul Rusiei în problemele interne ale Moldovei suverane, cerând totodată pentru Transnistria un statut politic care-i va putea asigura "dreptul la autodeterminare".
Imixtiunea trupelor ruse în conflict de partea separatiştilor nistreni a fost recunoscută, ulterior, şi de unii demnitari de stat ai Rusiei. Astfel, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, colonelul N.Medvedev, într-un interviu acordat mass-mediei moscovite, a admis implicarea unor unităţi ale Armatei a 14-a în conflict, remarcând că aceasta nu era altceva decât o iniţiativă proprie a funcţionarilor Armatei. Însă, deja după încetarea acţiunilor militare, acelaşi Medvedev, în ipostaza trimisului special al preşedintelui Elţin în vederea aplanării conflictului nistrean, „a propus, în premieră, termenii şantajului Federaţiei Ruse la Tiraspol: consecutivitatea retragerii Armatei a 14-a ruse de la Tiraspol faţă de recunoaşterea autoproclamatei republici nistrene".
Implicarea Armatei a 14-a în conflict de partea separatiştilor a confirmat-o şi predecesorul generalului Lebed în funcţia de comandant al acesteia, generalul Iuri Netkacev, care, după ordinul de la Moscova, „de acţionare", a permis recrutarea rezerviştilor, a completat divizia până la statele de război şi a desfăşurat-o, instruind totodată personalul. În acelaşi sens s-a pronunţat şi un alt comandant al acestei armate, generalul rus Iakovlev, care, „în mod aproape făţiş, punea la dispoziţia separatiştilor din Transnistria armament şi muniţii".
A fost de-ajuns ca generalul rus Stolearov, aflat într-o vizită la Tiraspol, în ziua de 21 martie 1992, să declare că „armata republicii nistrene reprezintă interesele geopolitice ale Rusiei în zonă", şi, practic, imediat, „Divizia 59 din Tiraspol, împreună cu depozitul de armament 1411 din Colbasna, conţinând 2.700 de vagoane de arme şi muniţii provenite din arsenalele trupelor fostei URSS retrase din Europa de Est, a trecut sub comanda separatiştilor", scrie Eduard Boboc.
Consecinţe funeste
Istoricul basarabean a analizat şi consecinţele prezenţei în continuare a trupelor ruseşti de ocupaţie de pe Nistru. „Atât implicarea în conflictul armat, cât şi staţionarea nejustificată a Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse pe teritoriul unui stat străin reprezintă o sfidare vădită a normelor internaţionale, care, din păcate, deseori, au reprezentat doar o valoare simbolică pentru «marile puteri». Războiul din Transnistria a scindat societatea, generând un dezastruos masacru, enclava separatistă nistreană «alegându-se» cu o economie alternativă, subterană şi reprezentând o adevărată oază de refugiu pentru diverse structuri criminale", mai scrie Eduard Boboc.