Tezaurul polonez
'În septembrie 1939,prin România a fost evacuat tezaurul Bank Polsky, Banca Cetrală Poloneză, care avea în acel moment un statut similar cu cel al Băncii Naţionale a României. Era o bancă privată cu drept de emisiune monetară acordat de statul polonez şi unde se păstra tezaurul de metale preţioase, în special tezaurul de aur al Poloniei. Tot atunci, în septembrie 1939 prin România s-a evacaut şi tezaurul istoric şi artistic al Poloniei. Au fost operaţiuni declanşate în mare grabă după ce Polonia a fost atacată la 1 septembrie de Germania, moment considerat începutul celui de-al doilea război mondial. La 17 septembrie Polonia avea să cadă victima unui al doilea atac pornit dinspre est din partea Uniunii Sovietice', a spus Isărescu.
Potrivit acestuia, în condiţiile prăbuşirii statului polonez s-a luat decizia, dramatică, să se evacueze rezerva de aur a acestui stat.'Era o operaţiune la care niciun guvernator de bancă centrală nu doreşte să se gândească. Şi când aurul se află în depozite sigure şi bine păzite tot te încearcă gândul şi, într-un fel, frica că s-ar putea întâmpla ceva cu această bogăţie. Închipuiţi-vă că eşti obligat, peste noapte, într-o ţară aflată în război, într-o ţară în care autoritatea statului este într-un proces rapid de soluţie, drumurile şi căile ferate bombardate fără oprelişte de germani, să încarci în maşini, în vagoane, rezerva de aur a ţării şi să porneşti cu ea la drum către o destinaţie necunoscută. Ce guvernator de Bancă Centrală şi-ar dori astfel de situaţie? Cunoscând azi cum s-a terminat aventura aurului polonez nu poţi să nu faci o paralelă cu istoria tezaurului Băncii Naţionale a României, evacuat în primul război mondial la Moscova', a explicat guvernatorul BNR.
El a mai spus că o paralelă poate arăta cât de surprinzătoare şi, uneori, nedreaptă este istoria.'În decembrie 1916 şi în prima jumătate a anului 1917 România a trimis aurul către o ţară aliată, departe de linia frontului, printr-un teritoriu care era incomparabil mai prietenos decât cel străbătut aurul polonez în anul 1939 şi, în ciuda acestui lucru, el încă, aurul nostru, nu a revenit în România. Evacuarea fusese aleasă tocmai din temerea că evacuarea în vestul Europei presupunea pentru noi, românii, riscuri prea mari din cauza transportului pe apă. Să nu uităm că în primul război mondial Imperiul Otoman se afla în tabără opusă celei din care făcea parte România. Totuşi, aurul nostru nu s-a întors nici până astăzi, după 96 de ani, în curând vom marca 100 de ani de când nu l-am mai văzut. Între Banca Naţională a Poloniei şi a României nu a fost niciun acord. Cu toate acestea, noi am păstrat aurul lor pe bază de relaţii speciale care trebuie să existe între băncile centrale. O mică parte din tezaurul polonez nu a mai reuşit să părăsească România şi a rămas în custodia BNR până în 1947. Este vorba de 51 de lăzi în care se găseau 2.734,104 kg de aur fin. Ştim acest lucru din procesul verbal încheiat la predarea respectivei cantităţi din depozit la Banca Naţională a României pentru că lăzile nu au fost deschise niciodată cât s-au aflat în custodia noastră', a mai afirmat Isărescu.
Potrivit acestuia, în condiţiile prăbuşirii statului polonez s-a luat decizia, dramatică, să se evacueze rezerva de aur a acestui stat.'Era o operaţiune la care niciun guvernator de bancă centrală nu doreşte să se gândească. Şi când aurul se află în depozite sigure şi bine păzite tot te încearcă gândul şi, într-un fel, frica că s-ar putea întâmpla ceva cu această bogăţie. Închipuiţi-vă că eşti obligat, peste noapte, într-o ţară aflată în război, într-o ţară în care autoritatea statului este într-un proces rapid de soluţie, drumurile şi căile ferate bombardate fără oprelişte de germani, să încarci în maşini, în vagoane, rezerva de aur a ţării şi să porneşti cu ea la drum către o destinaţie necunoscută. Ce guvernator de Bancă Centrală şi-ar dori astfel de situaţie? Cunoscând azi cum s-a terminat aventura aurului polonez nu poţi să nu faci o paralelă cu istoria tezaurului Băncii Naţionale a României, evacuat în primul război mondial la Moscova', a explicat guvernatorul BNR.
El a mai spus că o paralelă poate arăta cât de surprinzătoare şi, uneori, nedreaptă este istoria.'În decembrie 1916 şi în prima jumătate a anului 1917 România a trimis aurul către o ţară aliată, departe de linia frontului, printr-un teritoriu care era incomparabil mai prietenos decât cel străbătut aurul polonez în anul 1939 şi, în ciuda acestui lucru, el încă, aurul nostru, nu a revenit în România. Evacuarea fusese aleasă tocmai din temerea că evacuarea în vestul Europei presupunea pentru noi, românii, riscuri prea mari din cauza transportului pe apă. Să nu uităm că în primul război mondial Imperiul Otoman se afla în tabără opusă celei din care făcea parte România. Totuşi, aurul nostru nu s-a întors nici până astăzi, după 96 de ani, în curând vom marca 100 de ani de când nu l-am mai văzut. Între Banca Naţională a Poloniei şi a României nu a fost niciun acord. Cu toate acestea, noi am păstrat aurul lor pe bază de relaţii speciale care trebuie să existe între băncile centrale. O mică parte din tezaurul polonez nu a mai reuşit să părăsească România şi a rămas în custodia BNR până în 1947. Este vorba de 51 de lăzi în care se găseau 2.734,104 kg de aur fin. Ştim acest lucru din procesul verbal încheiat la predarea respectivei cantităţi din depozit la Banca Naţională a României pentru că lăzile nu au fost deschise niciodată cât s-au aflat în custodia noastră', a mai afirmat Isărescu.