448

Artur Mas: "Pe harta Europei va apărea un nou stat"

Preşedintele Generalitat (Guvernul autonom catalan) s-a arătat sceptic faţă de disponibilitatea de "a dialoga" exprimată de premierul Rajoy.  
Preşedintele Generalitat, Artur Mas, a promis duminica aceasta că procesul de dobândire a suveranităţii pe care doreşte să-l pună în practică, pentru ca regiunea Catalonia să dispună de un stat propriu în cadrul Uniunii Europene, va fi dus la îndeplinire cu succes.

În timpul unui eveniment desfăşurat în zona Moll de Llevant din Barcelona, în apropierea World Trade Center, unde se reunea tot în această duminică consiliul naţional al PSC (Partidul Socialist Catalan), Mas şi-a prezentat programul electoral care poartă titlul "Catalonia 2020", în semn de curtoazie faţă de UE, deoarece prevede în bună măsură provocările strategiei "Europa 2020", referitoare la ocuparea forţei de muncă, productivitate şi coeziune socială.

"Să avem un stat propriu"

Mas s-a arătat sceptic faţă de disponibilitatea de "a dialoga" exprimată sâmbătă de şeful Guvernului, Mariano Rajoy, şi a averizat că "dacă statul spaniol nu este aliatul nostru, trebuie să încercăm să avem un stat propriu": "Acest lucru trebuie să fie câştigat de către poporul Cataloniei, prin dreptul său de a decide şi prin exercitarea democraţiei în stare pură. Şi vă asigur că ni-l vom câştiga", a afirmat.
 
 

Pentru preşedintele catalan, şi candidat la alegerile din 25 noiembrie, angajamentul electoral constă în impulsionarea unei consultări pe tema autodeterminării în chiar această legislatură, pentru ca poporul catalan să se pronunţe cu privire la obiectivele sale naţionale. Mas şi-a manifestat scepticismul cu privire la disponibilitatea "de a dialoga" exprimată sâmbătă de şeful Guvernului, Mariano Rajoy, într-un eveniment desfăşurat la Barcelona, în cadrul căruia, premierul a eliminat totuşi, perspectiva unui posibil acord pe tema unei consultări referitoare la idependenţa Cataloniei.

După Mas, Guvernul spaniol poate încerca să împiedice procesul de separare a Cataloniei "cu oferte neprevăzute de dialog", care lui nu i se par credibile, deoarece statul "niciodată" nu a fost proactiv în ceea ce priveşte propunerile în favoarea interesului catalan. "Niciodată nu au avut iniţiativa de ajuta Catalonia, dar apoi ne acuză că suntem plângăcioşi şi că ne victimizăm", a afirmat. Pe fondul unui scenariu studiat - cu trei steaguri catalane ('senyeres') şi două europene - Mas a subliniat că angajamentul său este pentru independenţă şi în mod inechivoc pro-european. "Să încercăm să fim foarte legaţi de Europa, să nu ne separăm de ea. Căsătoria noastră actuală - prin voinţă - este cu Europa", a afirmat Mas, în prezenţa mai multor membri ai Guvernului.

Oricât de mare este acum pentru UE "nesiguranţa" cauzată de criza care afectează continentul, "o Europă mai bună" trebuie să reprezinte "oglinda" catalanismului politic, deoarece nu există exemple mai bune în ceea ce priveşte calitatea vieţii şi respectarea drepturilor omului."
 
- Au si spaniolii "republico-moldovenii" lor? ;)))
 

0