Sofer, CERCETAT PENAL pentru ca l-a AGRESAT pe un politist
Un şofer a fost tras la răspundere penală pentru că nu s-a conformat cerinţelor şi a aplicat violenţa asupra unui agent de circulaţie.
Potrivit Procuraturii Anenii Noi, incidentul s-a produs în luna aprilie a acestui an în satul Gura Bîcului.
Agentul rutier care se afla în exerciţiul funcţiei în cadrul unui raid de profilaxie a încercat să stopeze un automobil de model „Volkswagen”, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 26 ani.
Inculpatul nu s-a conformat cerinţelor şi a accelerat viteza, însă a fost urmărit de automobilul poliţistului şi somat să oprească, în momentul în care poliţistul a deschis uşa automobilului, şoferul a pornit maşina şi l-a tîrît pe poliţist aproximativ 20 metri.
Prin sentinţa judecătoriei Anenii Noi inculpatul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de 1 an cu achitarea prejudiciului moral şi material în folosul părţii vătămate în sumă de 5 mii lei.
Afla AICI cite e prejudiciului moral şi material