1230

Două mijloace de transport reţinute la graniţă


Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria unui cetăţean al Greciei care a încercat să treacă hotarul la volanul unui autoturism, actele căruia aparțineau unui alt mijloc de transport.


În punctul de trecere Giurgiuleşti-Galaţi, pe pista de intrare în ţară, în timpul verificărilor de rigoare, inspectorii controlului de frontieră au depistat mai multe iregularități asupra unui automobil, model BMW 520IA”, cu numere de înmatriculare grecești.


Poliţiştii de frontieră au descoperit că la unitatea de transport numărul caroseriei din certificatul de înregistrare nu corespundea cu cel al autovehiculului, mai mult numărul era bătut pe o plăcuță şi aplicat pe cel original.


Un alt caz de încălcare a legislaţiei a fost semnalat în punctul de trecere a frontierei „Cedâr-Lunga1”. Pe sensul de ieşire din ţară a fost reţinut cetăţeanul Republicii Moldova în vârstă de 22 ani, care intenţiona să traverseze hotarul cu un automobil de model „Mercedes-Benz S500”, în baza unei împuterniciri notariale false.


Autoturismul, actele şi persoana reţinută au fost transmise Comisariatului de poliţie Taraclia pentru continuarea investigaţiilor şi atragerea la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare.


tv7.md

0