PR cere amendarea celor care participă la competiţii neautorizate de vehicule
Direcţia Poliţie Rutieră propune sancţionarea persoanelor care organizează sau participă la competiţii neautorizate de vehicule. Schimbările propuse la Codul Contravenţional vizează completarea articolului cu privire la crearea situaţiilor de accident, dar şi sancţiuni aspre pentru conducătorii auto ce generează astfel de situaţii.
Potrivit unui comunicat de presă al DPR, dacă modificările vor fi aprobate, şoferii care vor crea situaţii de accident şi vor determina pe alţi participanţi la trafic să schimbe brusc viteza, vor risca o amendă de la 1500 la 2000 de lei cu aplicarea a 5 puncte de penalizare, fie cu privarea dreptului de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 1 an.
Poliţia Rutieră propune şi introducerea noilor sancţiuni cu privire la persoanele ce organizează şi/sau participă la competiţii de vehicule. Conducătorii auto ce vor participa la asemenea competiţii risca o amendă de la 300 la 400 de lei cu aplicarea a 3 puncte penalizare. În caz că participanţii curselor vor genera situaţii de accident, aceştia vor fi penalizaţi cu prevederile articolului referitor la şoferii care vor crea situaţii de accident.
Poliţia propune pedepsirea şi persoanelor care organizează asemenea competiţii. Acestea vor fi sancţionate cu o amendă de la 2000 la 3000 de lei, fie cu arest contravenţional pe un termen de 15 zile, în ambele cazuri cu privarea dreptului de a conduce vehicule pe un termen de 1 an.
Modificările descrise sînt examinate de către Ministerul Afacerilor Interne, după care acestea urmează a fi expediate Guvernului spre aprobare.