Sindicaliştii vor picheta mâine Palatul Republicii
Sindicaliştii vor picheta mâine, 19 octombrie, începând cu ora 9.00, Parlamentul. Pentru această zi este preconizată examinarea şi adoptarea în prima lectură a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat.
Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Comitetului Confederal al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, convocată de urgenţă astăzi.
Ei vor protesta astfel faţă de propunerile înaintate spre adoptare de către Guvern privind majorarea contribuţiilor sociale ale salariaţilor de la 6% la 7% din contul micşorării contribuţiei angajatorului.
Decizia a fost susţinută unanim de către membrii Comitetului Confederal – reprezentanţi ai celor 29 sindicate de ramură din ţară.
În context, CNSM face apel şi către muncitorii din ţară care nu sunt membri de sindicat să se alăture sindicaliştilor şi să pledeze pentru păstrarea nivelului actual al contribuţiei sociale a salariaţilor.
Zilele trecute CNSM a emis o declaraţie prin care îşi exprima dezacordul în legătură cu intenţiile Cabinetului de miniştri de a majora contribuţiile individuale ale salariatului în Bugetul asigurărilor sociale de stat de la 6% la 7% din contul micşorării contribuţiei angajatorului. Conform estimărilor sindicaliştilor, această redistribuire va diminua veniturile salariaţilor cu peste 250 milioane lei.
jurnal.md