656

Altercaţii în Parlament! Victor Şelin, ajutat de comunişti să treacă de pază VIDEO


 
Imbrânceli şi înjurături în Parlament. Deputaţii comuniştii s-au certat cu agenţii de pază, care nu i-au permis liderului PSD, Victor Şelin, să intre în sala de şedinţe a Legislativului.
Pe scările călădirii au început altercaţiile, iar comuniştii l-au târât, practic, pe Şelin în sala de plen.
Accesul în Parlament a lui Victor Şelin a fost interzis de preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, după ce social-democratul a folosit tribuna Legislativului pentru a face declaraţii, deşi Regulamentul nu-i permite acest lucru.
Publika.md aminteşte că nu este primul caz de acest gen. Anterior,deputaţii s-au îmbrâncit din cauza unei dispute privind traseul Cahul-Giurgiuleşti. Incidentul a avut loc între parlamentarii comunişti Grigore Petrenco, Oleg Garizan şi Mihail Poleanschi, care i-au cerut socoteală ministrului Transporturilor, Anatol Şalaru, privind tronsonul respectiv. Însă, fiind nemulţumiţi de răspunsurile primite, aceştia s-au îmbulzit la masa invitaţilor, unde au început îmbrâncelile.

0