977

Proiectul Legii bugetului pentru 2013 a fost votat de către comisia de profil


Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2013 a fost votat de către comisia de profil a Parlamentului – Comisia economie, buget şi finanţe. Deşi deputaţii socialişti şi comunişti nu l-au susţinut, cei din AIE au reuşit să-l promoveze cu majoritatea voturilor.


Viceministrul finanţelor, Maria Cărăuş, a declarat că se prevede micşorarea bugetului în domeniul educaţiei şi în cel al medicinei. La educaţie se schimbă bugetul din contul instituţiilor de învăţământ superior, care din anul viitor trec la autogestiune. În medicină scade o parte a bugetului din contul unor proiecte care se finalizează anul curent.


Proiectul Legii bugetului de stat prevede o creştere economică de 5% şi o rată a inflaţiei de 5%. Salariul mediu lunar în economie va fi de 3950 de lei.


Proiectul bugetului public naţional pentru anul 2013(bugetul de stat şi bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală ) prevede venituri în sumă de 37 mlrd lei şi cheltuieli de 38 mlrd lei, în creştere cu peste 7%. Deficitul este de 1,136 mlrd lei.


Socialiştii şi comuniştii nu au fost de acord cu proiectul, afirmând că unele cifre sunt exagerate. Aceştia sunt de părere că peste câteva luni alianţa de guvernare va recurge la modificări de cel puţin 600-800 mln de lei în bugetul de stat.


tv7.md

0