960

Barroso către Filat: Acordul de asociere UE-Republica Moldova ar putea fi semnat într-un an

Uniunea Europeană ar putea semna acordul de asociere cu Republica Moldova într-un an, înaintea summitului Parteneriatului Estic, programat în septembrie 2013, apreciază preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, tranmsite Mediafax.
Potrivit aceleiaşi surse, informaţia a fost dezvăluită de Guvernul de la Chişinău, după o convorbire telefonică între Barosso şi premierul Vlad Filat.
Preşedintele CE a lăudat eforturile autorităţilor moldovene pentru integrarea europeană, dând asigurări că Executivul comunitar va susţine aspiraţiile europene ale R.Moldova, scrie pagina online a agenţiei Interfax, citată de Mediafax.
"În cursul conversaţiei, Filat şi Barroso au făcut un schimb de opinii despre relaţiile bilaterale şi despre integrarea europeană. Jose Manuel Barroso a felicitat R.Moldova pentru continuarea procesului de reforme şi pentru negocierile foarte eficiente cu UE, precizând că va efectua o vizită oficială la Chişinău în viitorul apropiat", precizează Guvernul moldovean.
Potrivit Mediafax, Vlad Filat a reiterat angajamentul Republicii Moldova pe drumul european, declarând că "Guvernul de la Chişinău va continua reformele pentru apropierea de standardele europene şi pentru atingerea principalului obiectiv - integrarea europeană", adaugă Guvernul moldovean.
Convorbirea telefonică intervine în contextul în care Rusia ar fi propus Republicii Moldova o reducere a preţului la gaze dacă această ţară renunţă la cooperarea energetică cu Uniunea Europeană. Ziarul Le Monde a notat chiar că Republica Moldova este prima victimă colaterală a ofensivei Uniunii Europene împotriva Gazprom.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/barroso-catre-filat-acordul-de-asociere-ue-republica-moldova-ar-putea-fi-semnat-intr-un-an-277290.html
0