DEZVĂLUIRE ÎN PREMIERĂ: Regimul Antonescu putea distruge parteneriatul strategic cu SUA
Statele Unite au fost extrem de deranjate de derapajul României de la regulile democratice şi au trecut la avertismente dure
Președintele SUA, Barack Obama, și cel al României, Traian Băsescu, la 13 septembrie 2011, când a fost adoptată declarația privind parteneriatul strategic
Sursa: PRESIDENCY.RO

prevnext
1
Criza constituţională din România, marcată de un atac fără precedent asupra instituţiilor democratice, inclusiv asupra independenţei justiţiei, a provocat o serioasă îngrijorare la Washington. Executivul american a trimis la Bucureşti un emisar special, pe Philip Gordon, asistent al secretarului de stat şi şeful biroului pentru afaceri europene şi euroasiatice, care, potrivit unor surse diplomatice, i-a avertizat pe toţi politicienii cu care s-a întâlnit că România riscă parteneriatul strategic cu SUA.
Potrivit acestor surse, Statele Unite ar fi putut merge până la denunţarea unilaterală a parteneriatului. Relaţia cu SUA nu este singura care s-a deteriorat urmare a acţiunilor în forţă ale USL împotriva instituţiilor statului. România a reuşit să declanşeze o discuţie în interiorul UE despre cum pot fi sancţionate statele care nu mai respectă principiile tratatului de la Copenhaga, iar cancelarul german Angela Merkel a ajuns duşmanul personal al lui Crin Antonescu.
SUA încurajează coabitarea
La întâlnirea pe care a avuto cu un grup de jurnalişti români, Gordon a dat un răspuns negativ atunci când a fost întrebat dacă parteneriatul este "în primejdie". El a nuanţat însă această negaţie, spunând că este dificil ca proiectele cuprinse în parteneraitul strategic să fie puse în practică dacă "sunt întrebări legate de legitimitatea procesului democratic" din România.
"Vrem un parteneriat strategic cu un aliat NATO democratic, şi am făcut clar că dacă se ridică întrebări despre practicile şi valorile comune pe care se bazează parteneriatul este mai dificil de continuat", a arătat Gordon. La 13 august, când a avut loc întâlnirea emisarului american cu jurnaliştii români, acesta a făcut şi o remarcă legată de posibila coabitare dintre Băsescu şi guvernul Ponta.
"L-am rugat şi pe el, aşa cum am rugat pe toată lumea, să respecte legea şi să extindă posibila cooperare pragmatică cu guvernul. Nimeni nu se aşteaptă ca rivalii politici să fie prieteni şi să formeze alianţe şi să facă, fericiţi, afaceri împreună, dar aşteptăm de la ei să lucreze împreună în interiorul structurilor constituţionale şi să lucreze împreună în interesul cetăţenilor şi al parteneriatului nostru", a spus Gordon. Remarcile sale au trecut neobservate, mai erau multe zile până la decizia Curţii Constituţionale.
Vizita la Bucureşti a înaltului diplomat american nu a fost primită cu plăcere de liderii USL: "Sosirea intempestivă a subsecretarului de stat al SUA la Bucureşti şi opiniile exprimate cu acest prilej constituie un fapt regretabil", a comentat fostul preşedinte Ion Iliescu, în timp ce preşedintele interimar de la acel moment, Crin Antonescu, a spus că a fost "evident" că "oaspetele american venea cu nişte lucruri incorecte despre România".
Băsistul Gitenstein
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a colectat, împreună cu cancelarul german Angela Merkel, cele mai multe atacuri din partea liderilor USL, în special a lui Crin Antonescu. "În spatele meu sunt 7,5 milioane de oameni. În spatele lui Băsescu sunt 900.000 şi ambasadorul SUA. Cu asta ne luptăm", a afirmat Antonescu.
Această declaraţie a venit la scurt timp după ce Gordon spusese clar că Gitenstein vorbeşte în numele guvernului Obama. Liderii USL s-au confruntat însă cu ambasadorul american de la începutul procedurii de suspendare a lui Băsescu. "Dacă se face întrun mod care ar putea fi considerat manipulator sau prin încalcarea legii fundamentale sau prin nerespectarea unor reguli pentru că oamenii sunt nemulţumiţi de tot acest proces asta ar putea avea un efect foarte serios asupra modului în care sunteţi percepuţi de către organizaţiile internaţionale, de SUA, dar şi de către pieţele financiare care sunt importante pentru voi.
Acest lucru va fi judecat de oameni din afara României într-un mod care nu va putea fi influenţat de români", declara, la 4 iulie, ambasadorul SUA. În acea perioadă a apărut şi o reacţie dură din partea doi congresmeni americani, Michael Turner şi Loretta Sanchez.
"Situaţia politică actuală din România pune sub semnul întrebării angajamentul privind respectarea principiilor fundamentale ale democraţiei, statului de drept şi separarea constituţională a puterilor în stat", se arată în scrisoarea pe care cei doi au transmis-o, la 25 iulie, secretarul de stat Hillary Clinton.
Citiţi mai mult: Regimul Antonescu putea distruge parteneriatul strategic cu SUA - Preşedinţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Regimul-Antonescu-putea-distruge-parteneriatul-strategic-cu-SUA-997606.html#ixzz24Mm6qzQD
EVZ.ro