710

INTERZIS minorilor în cluburile de noapte

 
Cluburile de noapte care permit accesul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, fără să fie însoțiți de cel puțin un părinte sau tutore, vor plăti amenzi mai mari. Asta prevede un proiect de lege avizat astăzi de către Guvern.

Astfel, barurile, cluburile, dar și alte centre de agrement care permit accesul minorilor între orele 23:00 și 7:00, riscă amenzi de 400 și 600 unități convenționale.

„În Occident poți să ai și 80 de ani, dar dacă nu ai buletin la tine nu poți intra în club de noapte. La noi este o problemă mare în acest sens. Sancțiunea trebuie să fie pe măsură. La a treia încălcare, trebuie retrasă licența de activitate. Bussinesul e bussines, dar sănătatea copiilor e cea mai importantă”, a remarcat premierul Vlad Filat.

„Trebuie să responsabilizăm și părinții. De multe ori ei cunosc unde se duc copiii lor, dar le permit pe timp de noapte. Trebuie să fie implicați mai mulți factori în acest proces”, a propus viceprim-ministrul Mihai Moldovanu.

Proiectul de lege urmează să fie examinat și votat în Parlament.
 
jurnal.md 
0