938

Încă un poliţist s-a făcut de RUŞINE! A fost prins în timp ce lua mită

Astăzi, ora 16:00, Centrul anticorupţie a reţinut în flagrant un colaborator al MAI, ofiţer de urmărire penală în cadrul Comisariatului de Poliţie al sectorului Rîşcani, fiind bănuit de corupere pasivă.
 
Acesta a pretins şi primit mijloace băneşti în sumă de 250 euro pentru a prezenta procurorului materialele cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale în baza unei plîngeri depuse de către vecina declarantei. O parte din bani, şi anume 150 euro erau destinaţi procurorului.
 
În rezultatul măsurilor operative de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală autorizate, sub controlul colaboratorilor CCCEC, poliţistului i-au fost transmişi 250 euro în două rate, 100 euro şi respectiv 150 euro.
 
În pofida faptului că omul legii a încercat să scape de ofiţerii anticorupţie, acesta a fost reţinut în flagrant după primirea celei de a doua tranşe, de 150 euro, bani marcaţi „mită CCCEC”.
 
Pe numele lui a fost deschisă o cauză penală. Suspectul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
 
http://www.arch.actualitati.md/md/md-inca-un-politist-s-a-facut-de-rusine-a-fost-prins-in-timp-ce-lua-mita/
0