ŞOC! Motivul pentru care Dmitri Rogozin anumit-o pe Madonna “TÎRFĂ fără chiloţi”
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a spus că Madonna este “o fostă tîrfă care vrea să dea lecţii de morală”, după ce cîntăreaţa americană a cerut, în timpul concertului pe care l-a susţinut la Moscova, eliberarea celor trei cîntăreţe din grupul punk Pussy Riot.
“Odată cu înaintarea în vîrstă, orice fostă tîrfă vrea să dea lecţii de morală lumii întregi. În special cu ocazia turneelor sale în străinătate“, a scris Dmitri Rogozin, într-un mesaj postat pe Twitter.
În timpul unei conversaţii cu un interlocutor pe Twitter, Dmitri Rogozin a adăugat următorul mesaj la adresa Madonnei: “Dă-ţi jos crucea sau măcar pune-ţi o pereche de chiloţi“, informează AFP, citată de Mediafax.
În timpul concertului pe care l-a susţinut marţi, la Moscova, în cadrul turneului ei mondial, cântăreaţa americană a spus că se roagă pentru eliberarea celor trei membre ale grupului Pussy Riot, aflate în detenţie provizorie de peste cinci luni şi care riscă trei ani de închisoare, după ce au interpretat un cântec punk împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, într-o catedrală moscovită.
Madonna a spus, totodată, că vrea să îi sprijine pe militanţii care luptă pentru cauza homosexualilor, cu ocazia concertului pe care l-a susţinut miercuri seară, la Sankt Petersburg.
O lege adoptată în februarie la Sankt Petersburg îi pedepseşte pe autorii oricărui “act public” care promovează atât homosexualitatea, cât şi pedofilia. Textul a fost imediat denunţat de apărătorii libertăţilor civile, care au acuzat autorităţile ruse că au amestecat în acelaşi text legislativ homosexualitatea şi pedofilia.
Autorul acestei legi, un deputat local din partidul aflat la putere Rusia Unită, Vitali Milonov, a ameninţat-o pe Madonna cu un proces în justiţie dacă artista americană se va exprima în favoarea homosexualilor în timpul concertului ei din fosta capitală imperială rusă.
Detalii afla aici:
http://www.arch.actualitati.md/md/md-soc-motivul-pentru-care-dmitri-rogozin-anumit-o-pe-madonna-tirfa/