506

A recunoscut că l-a ucis pe „Krasavcik” și Curtea de Apel l-a eliberat

După ce a recunoscut că a ucis un om, Ion Corcodel, învinuit de moartea lui Alexei Veretca, zis Krasavcik (foto), a fost eliberat de Curtea de Apel. Acesta va fi cercetat în arest la domiciliu.

Recent, Judecătoria Centru prelungise mandatul de arest pe numele lui Corcodel, iar avocatul acestuia a atacat decizia la Curtea de Apel. Apărătorul învinuitului a cerut eliberarea acestuia la domiciliu, pe motiv că locuiește în Chișinău și că are soție și copii acasă.

În rezultat, magistrații Curții de Apel au decis că posesia unei locuințe în Chișinău este un motiv suficient pentru a-l trimite în arest la domiciliu pe cel care a recunoscut că l-a ucis pe Veretca. Curtea de Apel a acceptat demersul avocatului și l-a trimis acasă pe Corcodel direct din sala de judecată.

Veretca, zis, și Krasavcik, a fost împușcat mortal acum jumătate de an, la un restaurant din codrii Orheiului. Crima a bulversat întreaga opinie publică. Ulterior, Ion Corcodel s-a predat benevol, iar expertiza a arătat că anume din pistolul său a fost ucis Veretca.
0