1019

SCANDALUL între Dodon şi Anatol Băţ i-a AMPLOARE. FŞRM: Jurnal.md, omg.md, epresa.md şi click.md să facă DEZMINŢIRE!

Federaţia de Şah a Republicii Moldova îşi exprimă indignarea şi nedumerirea vizavi de declaraţiile calomnioase şi provocatoare ale membrului Federaţiei, Anatol Băţ cu privire la situaţia din organizaţie. Aşa a reacţionat preşedinţele FŞRM, Igor Dodon, după ce Băţ a spus în presă că Dodon ar fi ajuns la cîrma şahului naţional prin încălcarea regulamentului.
 
Şahiştii moldoveni califică drept nedemnă şi vădit falsă poziţionarea lui Anatol Băţ, aceasta fiind o exprimare a calităţii sale de impostor scandalos, care nu dispune nici de competenţa necesară, nici de autoritate pentru a înainta aprecieri obiective privind situaţia în Federaţie. Băţ acţionează doar din numele propriu, în calitate de membru de rînd al Federaţiei, nefiind susţinut de nici un şahist cu renume şi cu autoritate”, se arată într-un comunicat al FŞRM .
 
Cît priveşte acuzaţiile lui Băţ cu privire la „acapararea în stil rider a Federaţiei”, Dodon susţine că  în iunie, 2011, pe adresa sa a fost expediat un mesaj semnat de liderii Federaţiei, mari maeştri şi maeştri internaţionali, conducerea şcolii de şah, persoane cu renume în şah, care i-au propus deputatului să ocupe postul de conducător al Federaţiei, iar conferinţa de dare de seamă şi alegeri a Federaţiei de Şah s-a pronunţat în unanimitate pentru alegerea lui Dodon în calitate de Preşedinte al FŞRM.
 
„În momentul accederii lui Igor Dodon la conducerea Federaţiei, pe contul bancar al acesteia lipseau orice fel de mijloace. Situaţia financiară a Federaţiei de Şah este una complicată, la fel ca şi în sportul moldovenesc, în general. Pentru participarea sportivilor moldoveni la competiţiile internaţionale, inclusiv la campionatele mondiale şi europene, Preşedintele Federaţiei, Igor Dodon depune propriile eforturi pentru atragerea sponsorilor, folosind în acest scop propriile resurse”, se mai arată în comunicat.
 
 Mai mult, Federaţia intenţionează să se adreseze în instanţele de judecată pentru dezminţirea declaraţiilor lui Anatol Băţ, precum şi pentru dezminţirea publicaţiilor din mass-media, care au răspîndit informaţii ce nu corespund realităţii, printre acestea fiind: omg.md, jurnal.md, nit.md, epresa.md, click.md ş.a.
 
Actualităţi.md precizeză că omg a publicat ieri un articol în care maestru la şah Anatol Băţ adduce critici dure la adresa Preşedintelul Federaţiei de Şah din Moldova, Igor Dodon.
 
http://www.arch.actualitati.md/md/md-scandalul-intre-dodon-si-anatol-bat-i-a-amploare-fsrm-jurnal-md-omg-md-epresa-md-si-click-md-sa-faca-dezmintire/
0