O fâşie de aproximativ 400 de metri de cânepă, descoperită în apropiere de Chişinău
Lupta poliţiştilor de la antidrog cu substanţele narcotice continuă. O fâşie de aproximativ 400 de metri, pe care creştea cânepă sălbatică, a fost nimicită de oamenii legii, în cadrul operaţiunii „Mac 2012”, care va dura până pe data de 30 septembrie anul curent.
De la începutul operaţiunii şi până în prezent, poliţiştii au nimicit circa 300 de plantaţii de cânepă, atât în municipiul Chişinău, cât şi în suburbii. În 21 de cazuri au fost intentate cauze penale pe numele proprietarilor, iar în celelalte cazuri plantele de cânepă creşteau haotic.
Comisariatul General de Poliţie aminteşte că semănatul sau cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante fără autorizaţie se pedepseşte penal conform legislaţiei în vigoare.
24h.md