754

Maşina cea mai longevivă a parcurs 5 milioane de kilometri

Are un motor minune, o poveste incredibilă şi ar putea fi menţionată, pentru a doua oară, în Cartea Recordurilor. Maşina cu un număr impresionant de kilometri – 5 milioane – a marcat aproape cinci decenii din viaţa unui american care a vizitat numeroase ţări cu ajutorul ei. Să vedem, însă, despre ce model este vorba.

Irvin Gordon a cumpărat acest Volvo în două uşi pe 30 iunie 1966. În urmă cu 46 de ani, maşina pe care fostul profesor american şi-o dorise atît de mult a costat 4 mii 150 de dolari. Tot salariul său pe un an. Irvin Gordon mărturiseşte că a făcut un drive test şi s-a îndrăgostit pur şi simplu de acest model. Nu şi-a putut permite, însă, o maşină care să aibă aer condiţionat. Aşa că a ales-o pe aceasta, cu care recunoaşte că a avut o frumoasă poveste de dragoste încă de la început. Bărbatul de 72 de ani îşi aduce aminte cu nostalgie de vremea în care a călătorit în lung şi-n lat cu maşina ce l-a ajutat să-şi facă numeroşi prieteni. Cu aproape 5 milioane de kilometri la bord, modelul Volvo P1800S a intrat o dată în Cartea Recordurilor. S-a întîmplat în 1998, după aproape 3 milioane de kilometri parcurşi. Irvin Gordon spune că foarte multe componente sînt originale, inclusiv cele de la motor, însă nu are un secret pentru longevitatea maşinii cu care cei de la Volvo se mîndresc la diverse saloane auto.

Sursa: mignews.com
0