Cu ce se ocupă ambasadorii moldoveni? Bloguri, articole sau altceva?
La fel ca și funcțiile în stat au fost partajate și fotoliile ambasadelor moldovenești. Unii din actualii ambasadori au mers și mai departe sacrificându-și demnitatea, verticalitatea, fie autonomia de a opina, pentru a fi recompensați cu titlul de “ambasador extraordinar și plenipotențiar” de către forțele politice din AIE. Majoritatea amabasadelor au fost repartizate “prietenilor” partidelor din AIE-1 și AIE-2. Ambasadorii pentru capitalele strategice au fost obiectul unor negocieri dificile între forțele motrice ale guvernării. Competiția a fost acerbă și pentru funcțiile mai puțin disputate, doar că prin impunerea CV-urilor și manipularea cu simpatiile liderilor de la guvernare.
Faza numirii ambasadorilor a fost lungă și mai continuă, din cauza rechemării lui Andrei Neguță de la Moscova. Această împotmolire în toate a fost caracteristică pentru AIE de la bun început, ca urmare a unei guvernări de coaliție, compuse din elemente politice mult prea eterogene. Dar mai mult decât eterna neîncredere și trișare reciprocă din interiorul AIE, contează eficiența acesteia în afara găoacei sale “de beton nisipos” , inclusiv în materie de diplomație și politică externă.
Vorbind despre politica externă putem atribui anumite calificative pozitive unor componente particulare coaliției de guvernare, dar nu și Alianței în întregime (spre exemplu, bilanțul pozitiv al premierului Filat pe filiera europeană sau pașii întreprinși de fostul președinte interimar Ghimpu în relația cu România).
Dar ce se întâmplă pe plan diplomatic este acoperit cu mister, cu excepția acelor diplomați, ambasadori, care încearcă să-și virtualizeze activitatea la scară largă. Numărul ambasadorilor transparenți este mic, prea mic, penibil de mic. Unii dintre cei tăcuți au început să reapară în vizorul publicului autohton, fiind preocupați mai degrabă de oglindirea opiniilor personale vizavi de anumite subiecte politice, decât de elucidarea unor rapoarte de activitate, proiecte sau inițiative traduse în viață.
În mod normal, ambasadorii trebuie să potențeze Chișinăul în relația cu statele care sunt în responsabilitatea lor. În practică însă avem mai mulți ambasadori pasivi decât proactivi, egocentriști decât orientați spre necesitățile statului, discreți decât deschiși publicului. Acest tip de comportament acreditează ideea că posesorii titlurilor de ambasadori au primit mai degrabă “foaie de odihnă” sau un concendiu, dar nicidecum nu o misiune serioasă din partea statului.
Timp de trei ani avem ambasadori noi în țările de importanță strategică pentru Republica Moldova, dar impactul unora dintre ei este mai mic chiar decât al diplomaților din perioada comuniștilor. Deși, ridică salarii (nu se pune problema sumei de bani), dispun de facilități și onoruri, ambasadorii nu sunt evaluați și penalizați pentru activitatea (ne)realizată.
S-a instituit o situație când unii ambasadori preferă să nu se manifeste pentru a nu greși cu ceva în fața celor care i-au “miruit” (cum a fost cazul lui Neguță, Munteanu). Alții s-au profilat pe chestiuni pragmatice, organizând expoziții pentru produsele moldovenești, vizite du studiu, evenimente culturale etc. (Republica Cehă, Estonia). Dar un număr și mai mare de indivizi cu mandat diplomatic aleg postura de incognito (Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia și multe alte state unde sunt acreditați ambasadori moldoveni). În fond, acei care se evidențiază sunt în minoritate, iar majoritatea reprezintă o categorie amorfă a diplomației moldovenești, ce produce costuri în loc să creeze oportunități pentru țara noastră.
Ca o reacție la acest articol nu aș vrea să văd neapărat bloguri, conturi pe rețelele de socializare, din partea ambasadorilor inactivi, ci o regândire a activității lor, o mai mare responsabilitate față de statul de origine și o atenție constantă față de populația țării care indirect i-a delegat să le reprezinte interesele.
Această dezbatere este o consecință firească a faptului că multe din ambasadele moldovenești sunt practic invizibile, având reacții întârziate sau absentând definitiv pe anumite subiecte (cum ar fi situația sinistraților moldoveni din Italia sau cea a tinerilor moldoveni arestați în SUA sub acuzația de implicare în scheme de escrocherie bancară). Din această realitate se alimentează și acei moldoveni din stăinătate care vor un Minister al diasporei sau cel puțin o Agenție puternică dedicată problemelor lor.
Parțial eficiența, credibilitatea și continuitatea actualei guvernări depinde de atitudinea ambasadorilor față de moldovenii de peste hotare, care au familii și rude acasă. Dimensiunea mică a țării și poziționarea geografică i-au sortit o dependență substanțială față de factorul exten, de aceea, guvernarea este obligată să facă ordine în curtea sa exterioară și să-și disciplineze “mesagerii”.
- Denis Cenușa
http://www.arch.actualitati.md/md/md-cu-ce-se-ocupa-ambasadorii-moldoveni-bloguri-articole-sau-altceva/
Faza numirii ambasadorilor a fost lungă și mai continuă, din cauza rechemării lui Andrei Neguță de la Moscova. Această împotmolire în toate a fost caracteristică pentru AIE de la bun început, ca urmare a unei guvernări de coaliție, compuse din elemente politice mult prea eterogene. Dar mai mult decât eterna neîncredere și trișare reciprocă din interiorul AIE, contează eficiența acesteia în afara găoacei sale “de beton nisipos” , inclusiv în materie de diplomație și politică externă.
Vorbind despre politica externă putem atribui anumite calificative pozitive unor componente particulare coaliției de guvernare, dar nu și Alianței în întregime (spre exemplu, bilanțul pozitiv al premierului Filat pe filiera europeană sau pașii întreprinși de fostul președinte interimar Ghimpu în relația cu România).
Dar ce se întâmplă pe plan diplomatic este acoperit cu mister, cu excepția acelor diplomați, ambasadori, care încearcă să-și virtualizeze activitatea la scară largă. Numărul ambasadorilor transparenți este mic, prea mic, penibil de mic. Unii dintre cei tăcuți au început să reapară în vizorul publicului autohton, fiind preocupați mai degrabă de oglindirea opiniilor personale vizavi de anumite subiecte politice, decât de elucidarea unor rapoarte de activitate, proiecte sau inițiative traduse în viață.
În mod normal, ambasadorii trebuie să potențeze Chișinăul în relația cu statele care sunt în responsabilitatea lor. În practică însă avem mai mulți ambasadori pasivi decât proactivi, egocentriști decât orientați spre necesitățile statului, discreți decât deschiși publicului. Acest tip de comportament acreditează ideea că posesorii titlurilor de ambasadori au primit mai degrabă “foaie de odihnă” sau un concendiu, dar nicidecum nu o misiune serioasă din partea statului.
Timp de trei ani avem ambasadori noi în țările de importanță strategică pentru Republica Moldova, dar impactul unora dintre ei este mai mic chiar decât al diplomaților din perioada comuniștilor. Deși, ridică salarii (nu se pune problema sumei de bani), dispun de facilități și onoruri, ambasadorii nu sunt evaluați și penalizați pentru activitatea (ne)realizată.
S-a instituit o situație când unii ambasadori preferă să nu se manifeste pentru a nu greși cu ceva în fața celor care i-au “miruit” (cum a fost cazul lui Neguță, Munteanu). Alții s-au profilat pe chestiuni pragmatice, organizând expoziții pentru produsele moldovenești, vizite du studiu, evenimente culturale etc. (Republica Cehă, Estonia). Dar un număr și mai mare de indivizi cu mandat diplomatic aleg postura de incognito (Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia și multe alte state unde sunt acreditați ambasadori moldoveni). În fond, acei care se evidențiază sunt în minoritate, iar majoritatea reprezintă o categorie amorfă a diplomației moldovenești, ce produce costuri în loc să creeze oportunități pentru țara noastră.
Ca o reacție la acest articol nu aș vrea să văd neapărat bloguri, conturi pe rețelele de socializare, din partea ambasadorilor inactivi, ci o regândire a activității lor, o mai mare responsabilitate față de statul de origine și o atenție constantă față de populația țării care indirect i-a delegat să le reprezinte interesele.
Această dezbatere este o consecință firească a faptului că multe din ambasadele moldovenești sunt practic invizibile, având reacții întârziate sau absentând definitiv pe anumite subiecte (cum ar fi situația sinistraților moldoveni din Italia sau cea a tinerilor moldoveni arestați în SUA sub acuzația de implicare în scheme de escrocherie bancară). Din această realitate se alimentează și acei moldoveni din stăinătate care vor un Minister al diasporei sau cel puțin o Agenție puternică dedicată problemelor lor.
Parțial eficiența, credibilitatea și continuitatea actualei guvernări depinde de atitudinea ambasadorilor față de moldovenii de peste hotare, care au familii și rude acasă. Dimensiunea mică a țării și poziționarea geografică i-au sortit o dependență substanțială față de factorul exten, de aceea, guvernarea este obligată să facă ordine în curtea sa exterioară și să-și disciplineze “mesagerii”.
- Denis Cenușa
http://www.arch.actualitati.md/md/md-cu-ce-se-ocupa-ambasadorii-moldoveni-bloguri-articole-sau-altceva/