628

Ghimpu recunoaște că închide ochii la corupție

Unii politicieni de la guvernare tolerează corupția în numele integrării europene. Dezvăluirea scandaloasă a fost făcută de liderul PL, Mihai Ghimpu, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

„Ştiţi, la noi nu este prea dulce mierea. Câteodată e amară, dar mergem înainte, fiindcă puterea centrală asta înseamnă obiectivul principal Integrarea Europeană şi el este mai important decât toate celelalte. Chiar dacă, pentru prima dată am să vă spun dvs, trebuie să închizi ochii dacă nu poţi schimba nimic şi la un corupt, şi la altul, numai ca să mergi să realizezi acest obiectiv”, a mărturisit Ghimpu, în cadrul interviului.

Or, potrivit lui Ghimpu, realizând obiectivul principal, adică integrarea în UE, atunci problemele minore se rezolvă mai ușor.

Referindu-se la „problemele minore”, Mihai Ghimpu a menționat că este vorba despre „acte de corupție, privatizări ilegale şi multe alte lucruri”.

În ceea ce ține de remanieri, liderul PL a declarat că în sânul Alianței pentru Integrare Europeană nu s-a discutat niciodată la acest subiect, chiar dacă premierul Vlad Filat a declarat în repetate rânduri că va purcede la demiteri.  „Demisii întotdeauna pot avea loc. Alta e că aceste lucruri trebuie să le discutăm la modul serios”, a spus, evaziv, Ghimpu.
jurnal.md
0