3829

„Baghirov a evadat ajutat de Tkaciuk şi Morari“. Un nou film despre 7 aprilie


CAPTURĂ VIDEO
Eduard Baghirov şi Natalia Morari


 
La un an de la reţinerea lui Eduard Baghirov, un nou film despre protestele din 7 aprilie 2009 a apărut pe internet. Autorii anonimi ai documentarului încearcă să demonstreze ideea că „dezordinile în masă sunt opera triadei Tkaciuk-Baghirov-Morari".
Potrivit autorilor, aşa-numita revoluţie twitter din Moldova a fost pusă la cale de Moscova, cu acordul Chişinăului. Expulzată din Rusia şi victimizată, jurnalista Natalia Morari ar fi atras tineretul şi liderii opoziţiei la proteste, ar fi iniţiat ideea expedierii sms-urilor pe 6 aprilie pentru a scoate lumea în stradă şi ar fi ghidat mulţimea spre Preşedinţiei fixând ţinta pentru a doua zi. Între timp, ziariştii afiliaţi PCRM şi PPCD ar fi adunat materiale compromiţătoare despre liderii opoziţiei, filmându-le fiecare pas.
La rândul său, Eduard Baghirov ar fi fost invitat la Chişinău de comunistul Marc Tkaciuk şi întâmpinat pe aeroport de Natalia Morari.

Autorii filmului susţin că şi evadarea bloggerului a fost organizată de Natalia Morari, cu ajutorul fostului director al Publika TV, şi al lui Marc Tkaciuk, prin intermediul deputatului Grigore Petrenco. Acesta din urmă ar fi agent de influenţă al Moscovei şi l-ar fi găsit pe şoferul care l-a dus în Transnistria pe Baghirov - Pampuh, care ar fi fost observator al PCRM la Coloniţa.
Instituțiile statului, de vină pentru evadarea lui Eduard Baghirov
Magistrat nevinovat de evadarea lui Eduard Baghirov
Autorii promit că dezvăluirile vor continua. În luna aprilie, un alt film cu aceeaşi realizatori promova ideea că Tkaciuk i-ar fi promis 500.000 de dolari lui Baghirov pentru organizarea protestelor, dar l-ar fi fraierit. Cei acuzaţi au negat totul.

VIDEO Adevăr sau făcătură? Comunistul Tkaciuk i-ar fi comandat bloggerului rus Baghirov „revoluţia" de la Chişinău
Comunistul Tkaciuk: „Plahotniuc a comandat filmul despre 7 aprilie"







0