Angela Merkel vine în R.Moldova. Pregătirile au demarat
Cancelarul german, Angela Merkel, va veni cu o vizită oficială în R.Moldova, până la sfârşitul lunii august. Anunţul a fost făcut de premierul Vlad Filat, la revenirea sa din Bruxelles, unde a participat alături de oficialul german la summit-ul Partidului Popular European (PPE).
Vlad Filat a spus că Angela Merkel a acceptat invitaţia lui. Potrivit şefului Executivului, azi dimineaţă a fost semnată o dispoziţie privind demararea pregătirilor pentru vizita acestui important oaspete.
Potrivit premierului, vor fi discutate relaţiile bilaterale şi problema reintegrării ţării.
Data exactă a vizitei va fi anunţată ulterior, după coordonările necesare între ministerele de Externe ale celor două ţări. Aceasta va fi prima vizită a unui Cancelar Federal al Germaniei în Republica Moldova, a anunţat prim-ministrul.
trm.md