661

Ce a spus ”simpatica domnișoară” care l-a impresionat pe Filat

UNION a reușit să facă rost de discursul rostit la evenimentul dedicat Zilei funcționarului public de ”domnișoara simpatică” care l-a impresionat pe premierul Vlad Filat.
Tânăra, Daniela Oniscenco, activează în cadrul Ministerului Economiei.
 Vă amintim că luni, în cadrul ședinței Guvernului, premierul Vlad Filat a cerut conducătorilor instituțiilor de drept să schimbe politica de cadre și să angajeze mai mulți tineri pe care să îi promoveze în funcție.
Filat a dat exemplul Ministerului Economiei.
”Am avut ocazia sâmbătă să particip la evenimentul dedicat Zilei profesionale a funcționarului public. Colaboratoarea de la Ministerul Economiei, dincolo de cuvintele alese și frumoase, acea simpatică domnișoară a transmis și o energie care trebuie să persiste în fiecare instituție”, a declarat Filat.
 
Vedeți mai jos discursul care i-a atras atenția premierului.
 
”Bună ziua, mult-stimate domnule Prim-ministru!
 
Bună ziua, domnilor miniştri, onorată asistenţă, toţi cei a căror prerogativă este exercitarea puterii publice!
 
Sunt onorată că, la această primă ediţie a Zilei funcţionarului public, marcată anul curent în Republica Moldova, vă pot aduce dumneavoastră, colegilor mei, cele mai sincere urări de sănătate şi mari succese, cu ocazia sărbătorii profesionale. Este un mesaj la care subsemnează toţi tinerii, dar promiţătorii funcţionari publici!
 
Am debutat în calitate de funcţionar public la Ministerul Economiei acum un an şi jumătate. Am păşit pragul Guvernului cu emoţii şi admiraţie pentru oamenii care muncesc acolo, dar mai ales cu aspiraţia şi hotărârea de a deveni o profesionistă în domeniu. Ştiu că, astăzi, pentru foarte mulţi tineri a lucra în serviciul public - „la stat” - înseamnă un anacronism. Pentru mine, însă, aceasta a fost o alegere benevolă şi absolut naturală. M-a ajutat şi faptul că vin dintr-o familie în care părinţii s-au dedicat, toată viaţa, serviciului public. Anume de la ei am învăţat că a munci întru binele cetăţeanului ţării tale rămâne mereu o chestiune de modernitate.
 
Ce înseamnă, astăzi, să fii un funcţionar public începător? Aş zice că esenţial este să îmbini armonios experienţa colegilor mai în vârstă – pe care ei sunt dispuşi să ne-o împărtăşească cu bunăvoinţă – şi cunoştinţele oferite de noile practici din domeniu. Căci, dacă înţelepciunea populară spune că omul cât trăieşte învaţă, eu consider că funcţionarul public este dator să înveţe şi să se autoperfecţioneze pe durata întregii sale activităţi profesionale.
 
Din fericire, suntem încurajaţi din plin să învăţăm. Bunăoară, în paralel cu Masteratul în Relaţii Economice Internaţionale, pe care l-am făcut la ASEM, ministerul ne-a oferit şansa de a studia limba franceză în cadrul unor cursuri gratuite la Alianţa Franceză. Astfel, majoritatea colegilor mei tineri cunosc două-trei limbi străine. De asemenea, beneficiem de stagii de instruire peste hotarele ţării.
 
Toate acestea contribuie la perfecţionarea noastră profesională, dar şi la consolidarea imaginii funcţiei publice, schimbând la faţă serviciul public şi crescând prestigiul acestuia printre tineri. Puterea verigii tinere stă în acţiune, a verigii experimentate - în chibzuinţă... şi doar în tandem şi cooperare poate fi creat acel lanţ viabil, eficient şi puternic, care transformă aşteptările în realizări.
 
În încheiere voi spune că, de când muncesc în această echipă minunată, am realizat o dată în plus că funcţionarul public e acel instrument universal, de care are nevoie fiecare cetăţean pentru a-şi făuri viitorul. Voi fi fericită, dacă vom făuri acest viitor împreună.
 
LA MULŢI ANI TUTUROR!”
union.md

0