Noi promisiuni de la Șalaru: Din 2 iulie, cetățenii vor putea zbura cu bilete low-cost spre alte cinci destinații
Ministrul Transporturilor, Anatol Șalaru, a anunțat un nou termen pentru lansarea zborurilor low-cost - 2 iulie. Către această dată, oficialul promite să fie anunțate prețurile și destinațiile. Deocamdată se cunosc 5 destinații către care vor opera curse low-cost: Madrid, Malaga, Bruxelles, Catania și Valencia.
Anterior, ministrul anunța că prețurile și destinațiile vor fi făcute publice până pe 15 iunie, însă nu a fost să fie. „Pe 15 iunie noi, nu noi dar compania Blue Air și Air Moldova, trebuiau să anunțe cursele aeriene la care vor vinde bilete. Așa mi-au declarat companiile că ele până la 15 iunie vor stabili. Compania Blue Air au primit două avioane noi și au spus lăsați-ne o săptămână să ne clartificăm, apoi au avut un audit...", a spus Șalaru în cadrul unei emisiuni la ProTV.
Moldovenii își vor putea cumpăra bilete pentru aceste 5 destinații, la Chișinău, de la operatorul AirMoldova în câteva zile. „De pe data de 2 iulie, cetățenii noștri deja vor putea zbura către aceste curse. Zilele acestea vor fi puse în vânzare biletele. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, atunci eu o să trebuiască să dau afară pe cineva", a punctat ministrul. Prețul la bilete vor fi de sub 100 de euro, într-o direcție. Doar în cazul curselor foarte lungi, prețul ar putea sări peste această sumă.
Acesta a mai menționat că deja 6 curse low-cost către Italia sunt operate din iunie, direct din Chișinău, de către companiile Air Moldova și Moldavian Airlines. Costul biletului este de 81 de euro, cu tot cu taxe incluse.
Cursele vor fi operate în felul următor. Air Moldova transportă pasagerii din Chișinău până la București de unde sunt preluați de Blue Air și transportați pâna la destinație. „Pasagerii vor fi nevoiți să aștepte o oră, sau chiar două în București. Eu cred că nu este mult deoarece e și timpul de rezervă în caz că întârzie vreun avion", a explicat Anatol Șalaru. Acesta a evidențiat că cu cât mai devreme cumperi biletele, cu atât mai ieftine ele vor fi. „Acestea sunt condițiile. Nici un low-cost din Europa nu-ți vinte bilete pentru zborul de a doua zi la low-cost. Prețurile sunt în dependență de timpul când ai cumpărat biletul. Cu cât mai mare este această perioadă de timp, cu atât mai mic este prețul biletului", a conchis sursa.
voceabasarabiei