1168

Doi copii au mers la scăldat şi nu s-au mai întors

  Încă trei persoane, dintre care doi copii s-au înecat în timpul scăldatului. Cei doi, au mers la scăldat la un iaz din localitatea Clocuşna, raionul Ocniţa. Neînsoţiţi de nimeni, au mers la adâncime şi nu au mai putut fi salvaţi.

Cea de-a treia persoană este un bărbat de 29 de ani din oraşul Soroca, care a mers la scăldat şi nu s-a mai întors.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează repetat cetăţenii să ţină cont de normele de comportament pe apă pentru a evita cazurile de înec.

Pe parcursul întregii săptămîni, au fost desfăşurate razii de noapte, de către angajaţii Serviciului Protecţiei Civile, pentru a preîntâmpina cazurile de înec. Pe parcursul săptămînii, pe plaje, cetăţenii vor fi atenţionaţi despre acelaşi pericol, întrucât scăldatul este în top în aceste zile toride.

 

union.md

0