Cer redenumirea unei străzi din capitală. Află care!
Vor sa schimbe numele unui domnitor român pe numele unui erou al armatei sovietice. Mai mulţi membri ai Ligii tineretul rus din R.Moldova au solicitat, în cadrul unui protest, organizat în faţa Primăriei Chişinău, redenumirea străzii Cuza Vodă în Aleksei Belskii.
Membrii organizației susțin că au colectat cinci mii de semnături de la locatarii acestei străzi în acest sens. În replică, primarul Dorin Chirtoacă spune că municipalitatea va înălța un monument al domnitorului Ţării Româneşti, Cuza Vodă, pe acest bulevard.
Protestatarii au instalat un cort în fața Primăriei. Tinerii vor să colecteze semnături de la locuitorii capitalei, necesare pentru redenumirea bulevardului. Listele vor fi transmise ulterior Consiliului Municipal Chişinău.
Alexei Belski a fost un erou al Uniunii Sovietice, care spre sfârșitul celui de-al doilea razboi mondial se spune că a intrat primul în Chișinău. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza-Vodă a unit Moldova cu Țara Românească, în 1859.
Un reportaj la această temă urmăriți în ediția Mesager din 4 iunie.
trm.md