521

Cum NU și-au făcut PR fracțiunile parlamentare

Haz de necaz la ședința Parlamentului. Igor Dodon a propus Legislativului să adopte o hotărâre prin care toți deputații să  transfere salariul de o zi în cadrul Maratonului care va fi desfășurat mâine, pentru ajutorarea copiilor.


În replică, președintele Parlamentului, Marian Lupu, a declarat că acțiunile de caritate ale partidelor nu ar trebui să vizeze activitatea Parlamentului, iar donațiile sunt o acțiune benevolă, de aceea nici un deputat nu poate fi obligat să își doneze salariul.


”Susțin poziția domnului Lupu. Acest lucru se face discret, dar nu se vine la microfon și hai să ne rupem stomacurile. Partidul Democrat adună de mai mult timp jucării și bani pentru a-i dona cu ocazia Zilei Copilului, dar nu strigăm despre asta la tot colțul”, a declarat liderul fracțiunii PD, Dumitru Diacov.


”Nici noi nu facem PR politic din acțiunea partidului nostru de colectare a fondurilor pentru ajutorarea copiilor, chiar dacă am început să adunăm bani”, a ținut să precizeze și liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț.
Președintele PL, Mihai Ghimpu, a venit cu o propunere ingenioasă.


”Noi sprijinim inițiativele colegilor și îi încredințăm acest lucru (ajutorarea copiilor  -n.r.) domnului Plahotniuc”, a spus liberalul. Declarația acestuia a provocat zâmbete în sala de ședințe a Parlamentului.


Cel mai mult s-a amuzat Plahotniuc.


union.md

0