1008

Atenţie la închirierea apartamentelor

O tânără în vârstă de 22 ani, originară din raionul Cahul, bănuită de săvârşirea unui şir de escrocherii în municipiul Chişinău, a fost reținută de poliție. Aceasta este suspectată de afaceri ilegale cu locuințe. 

Potrivit poliției, în perioada 2010-2012, tânăra închiria apartamentele, apoi le oferea în arendă altor persoane pe un termen de la o lună până la jumătate de an. 

De obicei, ea se prezenta cu numele Marina sau Diana şi primea câte 150 de euro pentru o lună, în funcție de comodităţile în locuinţă. 

Bănuita reuşea în maxim două zile să găsească clienţi, după care dispărea cu banii însuşiţi. Suspecta acţiona în sectoarele Ciocana şi Râşcani ale capitalei. 

Oamenii legii au acumulat probe concludente ce ar demonstra complicitatea ei în aproximativ 50 de cazuri, aducând prejudicii victimelor în sumă de circa 100 000 lei.

Anterior, ea a fost condamnată condiţionat pentru infracţiuni similare. Poliția solicită ca cei care au avut de pătimit în urma bănuitei, să se adreseze la cel mai apropiat sector de poliţie sau să sune la 902.

Tânăra riscă riscă amendă în mărime de la 10000 până la 20000 de lei sau de la 2 până la 6 ani de închisoare.
jurnal.md
0