Orașul care își ucide istoria

 Chișinăul, orașul situat pe cele șapte coline, avea odinioară și șapte băi publice, frecventate de o bună parte din locuitorii capitalei. Construite în majoritatea cazurilor după același model, din cărămidă roșie și în formă dreptunghiulară, acestea puteau fi ușor deosebite de celelalte edificii.  
 
În perioada sovietică, chișinăuienii, mulți dintre care nu prea aveau băi acasă, luau calea spre cele șapte băi publice cam o dată pe săptămână. Și acum persoanele mai în vârstă ale Chișinăului își aduc aminte că în sala cu dușuri un bilet de intrare costa 17 kopeici, iar pentru baia separată cu cadă - 20 de kopeici. ”La dușuri puteam să stau toată ziua, în timp ce la baia cu cadă doar o oră”, relatează Iulia Beiu, de 65 de ani din Chișinău. Tot ea ne-a spus că mergea la baia publică centrală, unde în sala pentru femei erau vreo cinci sau șase dușuri. ”Veneam cu săpun și prosop de acasă. Hainele le lăsam într-o boxă specială de lemn, care de obicei, nu se încuia. S-au întâmplat cazuri, când mi-au dispărut banii”, ne mărturisește  Iulia Beiu. Oricum acest fapt nu a făcut-o să renunțe la mersul săptămânal la baia publică. ”Nu aveam de ales. În căminele unde stăteam nu erau dușuri”, ne explică femeia.
 
Ce a mai rămas din cele 7 băi publice ale Chișinăului? Și cine le mai fregventează?
 
Miroase a URSS
Prima baie vizitată de noi a fost cea de pe strada Sarmizegetusa. Aceasta a intrat  în vizorul opiniei publice la mijlocul lunii mai, când primarul  Dorin Chirtoacă a declarat că va contesta în instanța de judecată decizia Agenției Proprietăți Publice de a o scoate la licitație. Edilul capitalei a precizat că obiectivul se afla în Registrul Imobilelor al Primăriei, dar nu al Guvernului și că baia a trecut în mâinile unui investitor privat la prețul de doar 2,5 milioane de lei, în timp ce prețul real al acesteia este de cel puțin 10 milioane de lei.

Ajunși la fața locului, am văzut o clădire de câteva sute de metri pătrați, fără uși și ferestre, care părea mai degrabă o cetate medievală  părăsită. În interior doar pereți goi, pe jos - grămezi de gunoi. Câteva excavatoare lucrau în preajma clădirii. O femeie în vârstă, care tocmai trecea în preajmă ne-a declarat că, de fapt, ”clădirea nici nu a apucat să fie baie”. ”Construcția acesteia a început încă în anii ’80, însă nu a fost dusă la bun sfârșit, pentru că s-a destrămat Uniunea Sovietică. Noi, locuitorii de prin preajmă ne bucuram că vom merge la baie modernă, dar nu am apucat s-o mai vedem”, ne-a spus femeia. O întreb dacă ar mai vrea ca aceasta să fie construită. ”De ce nu? Baia de acasă este una, și alta e treaba când vii la o baie în oraș unde mai poți face și saună”, ne-a răspuns aceasta. 

La cea de-a doua baie vizitată de noi, de pe strada Alexandru Cosmescu, din cartierul Telecentru, găsim, de asemenea, o clădire mai mică decât cea de pe strada Sarmizegetusa. Ușa este încuiată, sunăm și ne deschide o femeie, care în limba rusă  ne-a comunicat că baia nu lucrează din 1992 și că  acum aici se află Serviciul sanitar –igienic, specializat în nimicirea păduchilor. Femeia și alte două angajate, de asemenea, vorbitoare de rusă, care ne-au lăsat să intrăm înăuntru, dar nu și să fotografiem, ne-au declarat că le pare rău că s-a închis baia, pentru că erau mulți clienți. ”Aici veneau studenții de Universitate, pentru că nu departe sunt căminele studențești, dar și locuitorii de prin apropiere”, ne-au spus acestea. Mai mult cele trei femei nu au vrut să vorbească, fără  acordul șefilor. Totuși, ne-au dat voie să aruncăm o privire în holul clădirii. Nu vedem prea multe pentru că sălile de baie se aflau la etajul doi. Observăm pe podea și pereți teracotă albastră specifică perioadei sovietice, iar în aer simțim un miros puternic de mucegai amestecat cu dezinfectant urât mirositor.  Ne grăbim să ieșim. Fotograful nostru nu rezistă și declară ”Miroase a URSS”. Ulterior, din alte surse am mai aflat că într-o aripă a clădirii mai funcționează niște dușuri, unde vârstnicii din Chișinău pot să se scalde gratis o dată pe săptămână. 

Și în final, cea de-a treia baie publică vizitată de noi este cea din zona Moldexpo, de pe strada Grigore Alexandrescu. Este o clădire din cărămidă de culoare roșie, trasă ca la indigo ca cea de pe strada A.Cosmescu.

Ușa e descuiată. În holul mare ne întâmpină două uscătoare de păr evident deteriorate, de modelul celor care se foloseau în frizeriile și băile din perioada sovietică. Pe pereți - aceeași teracotă de culoare albastră spălăcită combinată cu una de culoare maro, ciobită pe alocuri. Pe cele două părți ale holului se află scări care duc la etajul doi, unde se aflau cabinele de duș și sauna. Pe partea dreaptă este secția pentru bărbați , iar pe cea stânga - pentru femei. 

La recepție, o femeie de vreo 40 de ani, în limba rusă, ne-a declarat că fără acordul proprietarului, nu ne poate permite să vorbim cu clienții sau să fotografiem în interior. Dar ne-a precizat că baia lucrează în zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică, de la 10:00 și până  la 20:00. Prețul unui bilet este de 50 de lei. ”Clienții pot să  stea 3 ore, dar nimeni nu fixează timpul”, a  spus recepționera. Ea a adăugat că bărbații sunt cei care cel mai des vin la baie.

Din această cauză secția pentru femei este deschisă doar în zilele de vineri-duminică. ”În medie avem câte o sută de clienți pe zi, deși în perioada estivală  numărul acestora va fi în scădere”, ne-a relatat recepționera. 

Spre bucuria noastră, un moș de vreo 70 de ani tocmai a început să coboare scările. Cu o bască albă  pe cap, îmbrăcat într-un costum cafeniu, care a văzut timpuri mai bune și care cam curgea de pe figura lui slabă și cu o geantă dungată, el pășea țanțoș spre ieșire. Îl ajungem din urmă  și-l întrebăm cum îl cheamă și dacă i-a plăcut baia. Moșu ne-a declarat că îl cheamă Nicolae și că vine aici încă din anii sovietici. Tot el ne spune că baia de acum nu mai este cea de altă dată. ”Acum 30 de ani era mai bine. Erau ligheane mari de aluminiu și nu de plastic mici ca acum . Veneam în fiecare săptămână”, ne povestește moș Nicolae. Acum, din cauza sărăciei, moșul vine la baie o dată în mai multe luni.  ”Nu-mi prea place aici, e scump și robinetele sunt greu de mânuit, până dai de apa de care ai nevoie”, se plânge moșul. El ne spune că a mers acum și la saună, căci sus este și o sală cu aburi, și că se simte ”oleacă” mai tânăr.  ”Dar nu pot să stau mult căci mă doare inima”, se vaită moș Niculae. Îl întreb dacă sus sunt mulți tineri. ”Care tineri? Toți pensionari. Nu știu dacă am văzut unul mai tânăr de 50 de ani”, răspunde acesta. 

În încheiere, moșul ne-a spus că data viitoare va merge la baia de pe strada Alexandru Cosmescu, unde sunt dușuri și poate să se scalde pe gratis.

Iată baia. Nu este baia! 

Întrebat dacă mai există băi publice, Centrul municipal de medicină preventivă ne-a declarat că toate cele șapte băi publice au devenit proprietate privată. ”De fapt, nici nu mai știu dacă mai are cineva nevoie de băi publice. Atâta timp cât există cele private”, ne-a declarat Liuba Goncearov, specialist la centru menționat. 

”Este adevărat. Chișinăul nu are în prezent băi publice”, ne-a confirmat Vladimir Ermicioi, șef de Direcție la Primăria Chișinău. Toate cele șapte băi au fost privatizate pe parcursul anilor ’90 până în anul 2000. 

Ermicioi a explicat că băile au fost inițial închiriate de la Primărie încă la începutul anilor ’90, însă ulterior în baza hotărârii de Guvern nr.349 din 1996,  acestea au fost privatizate. ,,După ce au devenit proprietate privată,  noi nu le mai monitorizăme”, a explicat funcționarul.  

Baia – locul preferat şi de politicieni 

Enciclopedia orașului Chișinău arată că  prima atestare a băilor publice în caputală apare în 1862. Până  la 28 iunie 1940, în fiecare comună din Basarabia a fost construită o baie publică. Guvernarea sovietică a neglijat acest program sanitar așa că numărul băilor rurale s-a redus. Istoricii declară că, în perioada sovietică, existau câteva băi selecte unde se odihneau elita de partid. De obicei, aici era o saună și un mic bazin, iar comuniștii de rang înalt discutau în format neoficial ”problemele țării”. Accesul oamenilor de rând era interzis.

Se pare că şi după proclamarea independenţei,  baia continuă să joace un rol important în viața politică de la Chișinău.

Astfel, în noiembrie 2011, în plină criză constituțională, când șeful statului nicidecum nu putea fi ales de mai bine de un an, Dumitru Diacov, președintele de onoare al PDM, a recunoscut că a mers la saună cu liderul PCRM, Vladimir Voronin. unde comunistul i-a propus susţinerea deputaţilor săi, în cazul în care acesta va decide să candideze la funcţia de şef al statului.  

Diana Madan
 
ARENA