1135

Preşedintele francez, într-o vizită neanunţată în Afganistan

Preşedintele francez François Hollande a aterizat vineri dimineaţă la Kabul, în prima sa vizită neanunţată, ce va dura mai multe ore, în Afganistan, unde se va deplasa la trupele franceze staţionate în această ţară, transmite AFP.

Liderul de la Palatul Elyseeeste însoţit în această vizită surpriză de miniştrii apărării şi de externe Jean-Yves Le Drian, respectiv Laurent Fabius, precum şi de şeful Statului Major, Edouard Guillaud.

Hollande, aflat la prima vizită în Afganistan de la alegerea sa în funcţia supremă în stat la 6 mai, a decis să accelereze retragerea trupelor combatante franceze pînă la sfîrşitul anului 2012.

Potrivit anturajului său, preşedintele, care este, de asemenea, şeful suprem al armatei, a ţinut să se deplaseze în Afganistan pentru a explica ‘soldaţilor francezi de ce a decis să anticipeze retragerea lor’. El a apărat retragerea trupelor franceze, o temă pe care a insistat în campania electorală, la recentele summituri G8 şi NATO din SUA (Camp David, Chicago).

La întîlnirea cu liderul administraţiei SUA, Barack Obama, în cadrul reuniunii G8 de la Camp David, preşedintele Franţei a asigurat că ţara sa va continua să ajute Afganistanul şi după retragerea trupelor, afirmînd totodată că poziţia sa nu este ‘negociabilă’.

Parisul plănuia anterior finalizarea retragerii trupelor sale din Afganistan către orizontul anului 2014. La sfîrşitul lunii ianuarie, Franţa a decis să accelereze procesul de retragere după ce un soldat afgan a împuşcat patru militari francezi de la baza din provincia Kapisa. Tot atunci, Parisul a suspendat operaţiunile militare în această ţară şi instruirea armatei afgane, dar a reluat cooperarea o săptămînă mai tîrziu.

Franţa are în prezent desfăşurat în Afganistan un contingent de 3.350 de militari în Afganistan, unde 83 de militari francezi şi-au pierdut viaţa de la începutul ostilităţilor cu talibanii la sfîrşitul anului 2001.
 http://www.actualitati.md/md/md-presedintele-francez-intr-o-vizita-neanuntata-in-afganistan/
0