Guvernul face ce-i spune Ghimpu: Legea privind reforma Centrului pentru Combaterea Corupției, APROBATĂ de Executiv
Reforma Centrului pentru Combaterea Corupției și Crimelor Economice a început. Deşi au apărut şi neînţelegeri, cabinetul de miniştri a aprobat astăzi proiectul care prevede o serie de reforme la CCCEC.
În timp ce premierul Vlad Filat vrea ca Centrul Anticorupție să fie lichidat, Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, propune ca CCCEC să fie redenumit în Centrul Național Anticorupție.
“ Instituţia trebuie să fie autonomă, sub control parlamentar. Obiectivul acestui proiect este de a duce schimbări în activitatea CCCEC pentru a asigura independența instituției și a o transforma într-o autoritate eficientă pentru lupta cu corupția”, declară Efrim.
„Avem deja un organ sub control parlamentar în cadrul Procuraturii. Putem să-i dăm atribuțiile suplimentare. Pentru ce mai este nevoie de încă o instituție sub control parlamentar”, spune Filat.
Actualităţi.md precizează că Legea privind reformarea Centrului Anticorupţie este una dintre condiţionalităţile faţă de Uniunea Europeană. Totodată, Partidul Liberal a declarat că va vota Legea privind egalitatea de şanse numai după reformarea CCCEC şi Legea privind castrarea pedofililor.
http://www.actualitati.md/md/md-guvernul-face-ce-i-spune-ghimpu-legea-privind-reforma-centrului-pentru-combaterea-coruptiei-aprobata-de-executiv/