1309

Se ieftinesc biletele spre cursa Chișinău-Paris

Începînd cu ziua de vineri, 18 mai, compania aeriană Air Moldova va oferi clienţilor săi bilete spre cursa Paris – Chişinău la un preţ redus.

Aceasta pentru că transportatorul naţional a transferat cursele sale regulate pe destinaţia Chişinău-Paris-Chişinău, operate cu o frecvenţă de două ori pe săptămînă, din Aeroportul Internaţional Charles De Gaulle în Aeroportul internaţional regional Beauvais-Tillé, fără modificarea orarului.

Potrivit reprezentanţilor companiei aeriene, acesta oferă posibilitatea pasagerilor să cumpere bilete pentru cursa Paris-Chişinău cu pînă la 40 de euro mai puţin decît anterior, fapt ce se datorează taxelor aeroportuare reduse, precum şi a costurilor mici de deservire la sol a avioanelor în aeroportul francez.

De asemenea, transportatorul naţional intenţionează ca în vara aceasta să mărească frecvenţa zborurilor de pe cursa Chişinău-Paris-Chişinău de la 2, la 3 curse săptămînal.

Potrivit reprezentanţilor companiei, timpul de aşteptare a bagajului sau de înregistrare se va reduce comparativ cu aeroportul Charles De Gaulle.

Aeroportul este situat la 75 de km de Paris, iar peste 70 de autobuze asigură zilnic, transportul pasagerilor spre Paris.
 http://www.actualitati.md/md/md-se-ieftinesc-biletele-spre-cursa-chisinau-paris/
0