Primadona a lăsat un testament spiritual
În ultimele zile din viața sa Maria Bieșu a lăsat în scris un testament spiritual iubitului ei popor. Vezi care este mesajul emoționant lăsat moldovenilor.
"Dragii mei concetăţeni, susţinerea pe care o simt din partea dumneavoastră nu doar în ultimul timp, dar pe tot parcursul vieţii mele de creaţie, îmi oferă dreptul să mă adresez vouă cu aceste cuvinte de dragoste şi recunoştinţă şi cu acest mesaj către bunătatea dumneavoastră. M-am născut cândva pe acest pământ, în ţara care se numea Regatul României. Recunoaşterea mi-a venit tot pe acest pământ, dar care se numea Uniunea Sovietică. Astăzi, am susţinerea locuitorilor Patriei mele iubite, Republica Moldova. Vreau ca pământul nostru să prospere, să aducă lumii bunătate şi lumină. Faceţi tot ce vă stă în puteri ca să fie aşa. Cu dragoste, a voastră Maria Bieşu", se menţionează în mesajul de adio al interpretei.