Se poate: Fără vize în UE
Republica Modova a înregistrat progrese considerabile în majoritatea domeniilor prevăzute în Planul de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize, convenit cu Bruxelles-ul, potrivit unui raport al Comisiei Europene privind implemnetarea Politicii Europene de Vecinătate, prezentat miercuri, 16 mai, de şeful delegaţiei Uniunii Euroopene la Chişinău, Dirk Schuebel.
În acelaşi timp, Comisia Europeană constată că Republica Moldova a înregistrat „progrese limitate” în 2011 în lupta împotriva corupţiei şi trebuie să accelereze eforturile pentru implementarea strategiilor de reformă în justiţie.
Comisia recomandă, între altele, Republicii Moldova să accelereze eforturile pentru implementarea strategiilor de reformă în justiţie şi în domeniul aplicării legii, în special în domeniul drepturilor omului şi să ia măsuri urgente pentru a diminua corupţia.
În plus, Chişinăul trebuie să finalizeze anchetele şi acţiunile judiciare în legătură cu evenimentele din aprilie 2009.
ARENA