Cresc salariile!
Funcționarii publici și angajații din sectorul financiar s-au bucurat de cea mai mare creștere salarială în luna martie. Salariile acestora au crescut cu 15 la sută față de aceeași lună a anului trecut, arată datele Biroului Naţional de Statistică.
Funcționarii publicii au ridicat un salariu mediu lunar de peste 3730 de lei. Pe de altă parte, lucrătorii financiari continuă să fie cel mai bine remunerați. Aceștia au ridicat, în martie, un salariu mediu lunar de 7214 lei.
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3273,5 lei, înregistrând o creştere cu 9,7% faţă de luna martie 2011. În sfera bugetară câştigul salarial mediu a constituit în luna martie curent 2957 de lei, în creștere cu aproape 12 la sută față de martie 2011. În sectorul economic real, câştigul salarial a fost de 3423 lei, mai mare cu 8,8 la sută.
În martie, nu a fost înregistrată nicio diminuare de salariu.
Salariul medicilor și al asistenților sociali a crescut cu 11 la sută (3110 lei), salariul din domeniul transporturilor și comunicațiilor, la fel, cu 11 la sută (3871 lei), salariile profesorilor, cu 10,6 la sută (2808 lei), salariile lucrătorilor din hoteluri și restaurante, cu 9,2 la sută (2429 lei).
Salariul constructorilor a crescut cu 7,8 la sută şi constituie puţin peste 3280 de lei, al lucrătorilor din industrie – cu 7,5 la sută, la 3646 lei, din tranzacțiile imobiliare - cu 7,3 la sută, la 4134 lei.
Cei angajaţi în domeniul agriculturii au cele mai mici salarii din economie, în medie câte 1951 lei pe lună, mai mult cu 10 la sută.
jurnal.md