1078

Nouă persoane au fost spânzurate pe un pod, deasupra unei şosele din Mexic

 Cadavrele a nouă persoane spânzurate au fost găsite pe un pod din localitatea mexicană Nuevo Laredo, situată la frontiera cu Statele Unite, crimele fiind revendicate de o organizaţie infracţională.

Victimele sunt patru femei şi cinci bărbaţi care par a fi membri ai unei grupări interlope, a declarat o sursă militară, precizând că atacul a fost revendicat de o organizaţie mafiotă rivală.
 
Cele nouă persoane, cu ochii acoperiţi şi cu mâinile legate la spate, au fost spânzurate de un pod care traversează o şosea foarte circulată. Cadavrele care atârnau de pod, deasupra şoselei, au fost observate de şoferi, la primele ore ale dimineţii.
 
Crimele au avut loc în statul mexican Tamaulipas, pe unde trec 40 de sută din transporturile de marfă între Mexic şi Statele Unite. Această regiune este scena unor confruntări sângeroase între clanurile mafiote Zetas şi Golf.

Violenţele între cele două organizaţii criminale s-au soldat în ultimii ani cu peste 50.000 de morţi.
 
eurotv.md

0