1243

Cinci metode prin care femeile isi pot pastra vaginul stramt

Autor:
 Dan Istratie După ce o femeie dă naştere unui copil sau dacă pierde brusc din greutate, muşchii vaginului au nevoie de exerciţii pentru tonifiere. Astfel vaginul se păstrează strâmt şi duce la o mai mare plăcere a ambilor parteneri.

Cu toate că lărgirea vaginului ca urmare a unei vieţi sexuale intense este doar un mit, pereţii acestuia fiind suficient de elastici pentru a permite trecerea unui copil, muşchii respectivi au nevoie de exerciţii, la fel ca oricare alţi muşchi din corp, pentru a se menţine în formă.
Specialiştii consultaţi de către cei de la Intimate Medicine au venit cu 5 soluţii foarte simple pentru un antrenament cât se poate de bun al muşchilor vaginului. Satisfacţia simţită în timpul actelor sexuale se poate îmbunătăţi prin aceste exerciţii mult mai mult decât te-ai putea aştepta.
1.Exerciţiile Kegel
Acestea sunt nişte exerciţii fizice ale muşchilor vaginali, numite astfel după medicul Arnold Kegel, care a fost primul ce a recomandat această practică femeilor pentru îmbunătăţirea musculaturii vaginului.
Orice femeie poate învăţa să facă aceste exerciţii, ele pot fi făcute în orice moment al zilei fără ca cineva din jur să observe. Vaginul se menţine strâmt în urma unor astfel de exerciţii, iar femeile învaţă să îşi controleze mai bine muşchii din acea zonă.
Cea mai simplă metodă de a învăţa să faci un asemenea exerciţiu este ca atunci când urinezi să încerci să opreşti jetul. La început poate nu vei reuşi dar, în timp, vei putea să faci asta. După ce te obişnuieşti cu mişcarea, poţi exersa şi atunci când nu mergi neaparat la baie.
Poţi exersa de câte ori vrei tu aceste exerciţii. Recomandarea specialiştilor este de cel puţin 20-30 de astfel de contracţii pe zi, cu toate că medicul Kegel le spunea femeilor să facă 200 de repetări. Îţi poţi impune propriul număr de exersări.
2. Variaţii ale exerciţiilor Kegel
Mai devreme am descris mişcarea principală a exerciţiilot Kegel, însă se pot face variaţii ale acestor mişcări. De exemplu, se poate face contractarea muşchilor vaginali încet, gradual, iar în momentul în care se atinge încordarea cea mai puternică a muşchilor, se menţine cât mai mult aşa şi se revine uşor la situaţia iniţială.
Variaţiile depind în general de intensitate şi de durata contracţiei muşchilor vaginali.
3.Margele erotice
Scopul pentru care au fost create mărgelele erotice nu este numai unul erotic. Ele pot avea şi un scop aşa zis medicinal: pot ajuta la menţinerea fermintăţii muşchilor vaginali.
Acest exerciţiu este cât se poate de simplu: stai relaxată în pat şi întroduci mărgelele în vagin. Ulterior, prinde firul de care sunt prinse mărgelele şi trage uşor de el, astfel încât bilele să nu iasă decât foarte uşor din vagin.
Poţi chiar să faci câţiva paşi prin casă cu bilele erotice introduse în vagin. Pe lângă faptul că îţi exersezi muşchii vaginului pentru a-l menţine strâmt, vei avea parte şi de multă plăcere, atât în timpul exerciţiilor cât şi la partidele ulterioare de sex.
4. Exersează chiar şi în timpul sexului
După ce ai exersat primele tipuri propuse, poţi trece la nivelul următor, asta însemnând că poţi să exersezi chiar în timp ce faci sex.
Încearcă să îţi încordezi exact la fel ca în timpul exerciţiilor de fiecare dată când partenerul tău încearcă să te penetreze. Senzaţia va fi extrem de plăcută atât pentru tine cât şi pentru el. Unde mai pui că astfel îţi păstrezi şi vaginul strâmt.
Cireaşa de pe tort este că dacă vei face acest exerciţiu de încordare a muşchilor vaginali şi după ce ai avut orgasm, senzaţia va fi şi mai plăcută.
5. Crema pentru contractarea muşchilor vaginali
Dacă nu ai auzit până acum, există o cremă special făcută pentru a stimula muşchii vaginali mult mai uşor. Cremele de acest tip sunt făcute doar din plante medicinale.
Sfătuieşte-te cu medicul ginecolog dacă te hotărăşti să utilizezi un astfel de produs.
0