1270

Timofti: Legea antidiscriminare trebuie să fie votată

sursa: jurnal.md foto: timpul.md 442
Președintele Nicolae Timofti s-a întors optimist din prima sa vizită oficială. După întrevederile cu oficialii de la Bruxelles, șeful statului a declarat că a fost primit la cel mai înalt nivel.


„Am fost primiți foarte bine, am fost apreciați la un nivel foarte înalt. Vreau să vă spun că suntem recunoscuți ca lideri în programul Parteneriatului Estic. Toți au accentuat acest lucru. Convorbirile au decurs chiar peste programul care de obicei este respectat cu strictețe. Au manifestat un interes deosebit față de noi. I-am convins că suntem pe calea de a realiza programul nostru și sunt sigur că ei ne-au înțeles și sunt predispuși să ne ajute și să ne susțină”, a declarat președintele Timofti, în cadrul unui briefing susținut cu puțin timp în urmă.

Șeful statului s-a referit și la legea antidiscriminare, despre care a discutat astăzi cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso.

„Am discutat și despre regimul liberalizat de vize. Avem acele două legi care trebuie să fie votate. Proiectele sunt gata și sunt apreciate drept bune. Sper că parlamentarii vor găsi soluțiile necesare ca să le adopte. Am încredere în parlamentarii care poartă responsabilitate față de cetățenii RM”, a adăugat Timofti.
0